Recenzie "Uneori, sub clar de luna"

 

Lumina lunii e periculoasă – alungă intimitatea întunericului şi scoate la iveală lucruri care ar fi mai bine să rămână ascunse...
Shelby este îndrăgostită de misteriosul Austin Bridges al III-lea, pe care l-a cunoscut într-o tabără de reeducare, cu o vară în urmă.
Acum, ea învaţă la Academia Steinfelder, o severă şcoală elveţiană pentru fete… ce poate fi mai rău de-atât?
Cum nu mai are nicio veste de la iubitul ei, Shelby este îngrijorată – mai ales că vede într-un tabloid o fotografie în care el apare alături de prinţesa pop a Europei.
Dar Austin nu este doar fiul unui star rock, ci şi un vârcolac sexy, iar legătura lui cu Shelby este mult mai puternică decât bănuieşte ea.
Austin reuşeşte să se strecoare la Steinfelder şi îi dezvăluie lui Shelby adevăratul motiv pentru care s-a ţinut deoparte în tot acest timp. Prizonieră în şcoală, din ce în ce mai conştientă de pornirile ei ancestrale, Shelby realizează că iubirea ei pentru Austin o va costa mai mult decât îşi imaginase vreodată.
Şi, în curând, va fi noapte cu lună plină...

_____________________________________________________________________________

    Sa vedem... O mai stiti pe Shelby Locke, nu-i asa? Fata din Beverly Hills cu o mama vitrega demna de Cenusareasa? Care a fost trimisa in Tabara Semilunii doar fiindca a fost si ea la un pas sa sarute un baiat? Care ajunsa acolo s-a implicat atat de mult in a ajuta un varcolac incat a ajuns iubita lui? Fata care nu se teme sa planga sub clar de luna? Ei bine, eu o mai stiu. Si, cu toate astea n-am facut o recenzie la primul volum si nici n-am sa fac. De ce? Fiindca eu l-am cumparat cand a aparut, cam acum doi ani, daca nu ma insel. Si nu ca memoria mea nu e buna, dar nici chiar atat de buna incat sa vorbesc despre "Sa nu plangi sub clar de luna" fara sa o recitesc. Asa ca o sa spun ca eu primei carti i-as fi dat oricum 3/5. Nu ca e o carte rea, dar nici prea impresionanta. Draguta, per ansamblu.
    Si atunci, daca nu m-a atins in mod special, de ce am comandat eu continuarea? Fiindca am boala cu seriile neterminate. Ar trebui ca o carte sa fie chiar proasta ca sa nu citesc si ce urmeaza in cautarea unei evolutii. Si, cum am spus mai sus, nu e cazul.
    Acum, ca o mica paralela in trecut, dupa ce il ajuta pe Austin Bridges al III-lea sa fuga din Tabara Semilunii, stim cu totii ce se intampla. Shelby e trimisa la Canionul Rosu, unde e foarte probabil ca tot ce s-a intamplat in ultimele saptamani sa ramana in trecut. Dar Austin are alte planuri, asa ca o urmeaza pe Shelby in mijlocul desertului, intr-o "minunata" tabara de reeducare, unde marsurile fortate si sapatul latrinelor sunt metoda principala de corectie ( pe bune? ). Asa ca, pentru moment, se pare ca ei doi isi primesc sfarsitul gen "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" ( sau pana data viitoare, daca ma intrebati pe mine ), iar eu, cititorul cu fire romantica, primesc sarutul dupa care am asteptat intreaga carte. Toate bune si frumoase, un debut dragut, toate sansele ca autoarei sa i se imbunatateasca stilul si urmatoarea ei carte sa fie mai buna. Am pus "Sa nu plangi sub clar de luna" pe raft si mi-am vazut de viata mea, fara sa intuiesc ca Heather Davis avea alte planuri.
     Stiam de existenta a "Sometimes by Moonlight" cam de jumatate de an ( fara sa ma conving sa o descarc si sa o citesc ) cand Leda a luat hotararea sa o publice. Asa ca am profitat, am precomandat-o, am citit-o ( ferm convinsa ca daca publici o carte de 160 de pagini nu e nici o sansa sa existe volumul trei ) si acum incerc sa spun si eu cateva cuvinte despre ea.
     Asa ca, in primul rand, desi stiu ca la ei e aparuta doar ca e-book, intreb si eu, ( nu ca o critica, doar de curiozitate) de ce sa publici ceva de 160 de pagini? De ce nu poti sa scrii ceva mai mare (fiindca, sincer, mai puteau fi spuse lucruri in cartea asta), apoi volumul trei, daca tot vrei o trilogie?
Sau, daca nu ai chiar atat de multe idei, dar ai destul pentru a scrie o continuare, de ce nu le asterni pe toate intr-o singura carte mai compacta? In fine.
      In "Uneori sub clar de luna" e clar ca Shelby nu s-a intors la viata ei normala din Beverly Hills. Mai mult, tatal ei si Priscilla au inscris-o la o scoala din Elvetia, unde fetele bogate si problematice care au calcat stramb sau care au stat in calea parintilor lor, sunt trimise pentru a fi educate. Academia Steinfelder nu e de vis. E izolata si stricta. Un loc cu multe reguli si mancare proasta. Unde telefoanele si orice aparatura electronica e confiscata si unde te scoli la ora sase chiar si in weekend. Poate ca Shelby nu s-ar fi simtit atat de mizerabil, dar de cand au plecat din desert Austin nu a mai dat nici un semn de viata. Mai mult, intr-o revista a colegei ei de camera scrie ca el are chiar o noua iubita, nici mai mult nici mai putin decat senzatia muzicii pop Eva Maleva ( la inceput, eram ceva gen: "Pe bune, Eva Maleva?", dar dupa ce m-am gandit un pic mai bine, mi-am dat seama ca numele nu e chiar atat de ciudat in realitatea actuala ).
     Apoi, incep sa apara semne care indica prezenta lui Austin in castel: biletele si desene facute intr-un stil asemanator. Numai ca atunci cand Shelby si el se intalnesc in sfarsit, e clar ca nu Austin le-a lasat in urma. Dar realitatea are castig de cauza in fata incertitudinilor. In primul rand, el inca o iubeste pe Shelby si povestea cu Eva e o neintelegere. Si desi asta e tot ce are ea nevoie sa auda, mai e ceva chiar mai important: se pare ca in curand, fie ca vrea sa creada sau nu, Shelby va avea blanita. Iar acum, ca ea va fi varcolac, este mai mult decat iubita lui Austin. E partenera lui, pe toata viata. Si daca asta nu e suficient ca sa o sperie, se pare ca locul in care se afla, castelul in sine, a fost construit de un mercenar care si-a dedicat viata uciderii varcolacilor si care a innebunit la batranete, sustinand ca este urmarit de fantomele bestiilor. Iar acum, descendentii lui sunt in jur, gata sa o foloseasca pe ea ca sa il atraga in capcana pe Austin.
  
      Citat:


        "Iar cand intr-un final m-a sarutat, am uitat de Steinfelder.Am uitat de grija ca voi deveni varcolac. Am uitat de toate. Cand se spune ca poti sa te pierzi cu totul intr-un sarut, nu e o minciuna. Iar in acel moment, eu eram pierduta complet, fericita.
          E pacat doar ca nu poti ramane asa, pierduta. Nu poti ramane pentru totdeauna rupt de realitate. Oricat de tare ai incerca."

      Ce pot sa spun, nu e o carte rea. Numai ca e genul de carte care nu suna bine in romana. Nu din cauza traducatorului, nu. Ci din cauza denumirilor si... nu stiu, pur si simplu cred ca ar fi sunat mai bine in engleza. Dar e o carte placuta, nu spun nu, cu toate ca raman la parerea mea: putea fi inclusa in acelasi volum cu aceea care am inteles de pe blogul autoarei ca o sa apara. Cu toate astea, dat fiind ca primul volum a fost lipsit de astfel de momente, mi-a placut sa ii vad pe Shelby si pe Austin ca un cuplu. Si am apreciat faptul ca Shelby a fost speriata in fata perspectivei de a deveni varcolac, nu s-a entuziasmat imediat la ideea ca o sa fie impreuna cu el pentru totdeauna. Si parca, doar parca, fiindca a trecut mult timp de cand am citit-o pe prima, am vazut o oarecare evolutie in stil.

3,5/5