Recenzie "Shadows"

 

 The last thing Dawson Black expected was Bethany Williams. As a Luxen, an alien life form on Earth, human girls are…well, fun. But since the Luxen have to keep their true identities a secret, falling for one would be insane.

Dangerous. Tempting. Undeniable.
 
Bethany can’t deny the immediate connection between her and Dawson. And even though boys aren’t a complication she wants, she can’t stay away from him. Still, whenever they lock eyes, she’s drawn in.Captivated. Lured. Loved.

Dawson is keeping a secret that will change her existence...and put her life in jeopardy. But even he can’t stop risking everything for one human girl. Or from a fate that is as unavoidable as love itself.

_________________________________________________________________________________

   Cand am citit ultimul rand din "Obsidian", mi-am facut o promisiune: ca am sa astept luna august si abia apoi am sa incep "Shadows". Si m-am tinut de cuvant. Pe bune. O zi si jumatate chiar. Apoi n-am mai rezistat si am facut singurul lucru logic: am citit. Si acum stau si imi misc buzele in gol ca un pestisor pe uscat, intrebandu-ma la nesfarsit ce fac eu pana in vara. Imi rod unghiile incet si innebunitor, probabil. Dar sa revenim.

    Stiti cartea aceea a lui Allan Bradley, "Placinta e dulce la sfarsit"? Poate ca am sa vorbesc si despre ea intr-o zi, chiar daca a trecut ceva timp de cand am citit-o. Dar ce voiam de fapt sa spun e ca in cazul lui "Shadows", afirmatia se contrazice. Continutul e dulce ( nu genul de dulce care iti da carii si calorii, ci acela care te face sa zambesti, da ), iar sfarsitul te lasa... in aer, ca sa fiu sincera. Pe langa sentimentul natural de compatimire si tristete.  Cand am inceput sa citesc chiar imi era teama de rezultat, fiindca stiam ce avea sa se intample si nu sunt chiar intr-o stare in care sa suport dramele. Dar trebuia sa am incredere in Jennifer Armentrout si in faptul ca nu avea sa ma dezamageasca.

    Chiar daca pe parcursul a "Obsidian" nu am prezentat un mare interes pentru amintirea lui Dawson, mi-a fost imposibil sa nu ma atasez de el acum. Serios, in el si in Bethany gasesti unele lucruri care la ce relatie actuala au Daemon si Katy, par absolut imposibil de imaginat in cuplul lor.

     Cand un Arum este la un pas sa il omoare, Dawson isi face un juramant: daca va scapa cu viata, va face ceea ce il face fericit. Si, desi la momentul actual nu realizeaza, viitorul apropiat il va pune in fata acestei promisiuni.

     Cand Bethany Williams se muta cu familia in Virginia de Vest, pentru ca mama ei sa isi poata ingriji fratele bolnav de cancer, nu e incantata de ideea de a fi fata cea noua. Dar ultimul lucru pe care se asteapta sa il gaseasca la prima ei zi in liceul Petersburg este zambetul larg, deopotriva naucit si naucitor, cu care unul dintre cei mai frumosi gemeni din cati a vazut  vreodata o fixeaza. Pentru el, e perfecta. Pur si simplu. Nu isi poate lua ochii de la ea, nu se poate hotari sa o alunge din gandurile sale. Si in ciuda sfaturilor ( si ordinelor ) tuturor, nu se poate tine departe de ea. Nici situatia lui Bethany nu e diferita. Mama ei este hotarata sa o tina departe de greselile pe care ea insasi le-a facut in adolescenta, asa ca probabil ar fi mult mai bine daca Dawson nu ar fi chiar atat de prezent in gandurile ei sau daca ea si-ar putea infrana dorinta coplesitoare de a il picta. Chiar dincolo de situatia familiala, nimeni nu pare prea incantat de apropierea dintre ei inainte chiar inainte sa devina cu adevarat apropiere. Cel putin, nu prietenii lui Dawson, nu fetele de la scoala si, cu atat mai putin, nu fratele lui geaman.

     Dar intre ei doi, asa cum Daemon va spune mai tarziu in Obsidian, e acel gen profund de dragoste la prima vedere. Acea atractie unica, esentiala, acea gravitare in jurul fiintei respective fara a sti cu adevarat daca esti planeta sau satelit. Si nu pot fi separati. Asa ca pe masura ce se cunosc mai bine, stim cu totii unde vor duce lucrurile. Cand in sfarsit Bethany devine iubita lui Dawson, faptul vine la pachet cu aflarea adevarului. ( si cu modul in care afla )

    Cum am spus si in recenzie la "Obsidian", am o mare problema cu personajele care, in momentul in care afla ca tipul e periculos nu mai stiu cum sa i se arunce in brate. Si inca si o mai mare problema cu cele care accepta adevarul fara sa clipeasca, cu toate ca e total ilogic si fara a avea toate dovezile pe care le-au primit Katy si Bethany si care chiar fac lucrurile imposibil de negat. Asa ca le apreciez reactiile, la fel de mult cum apreciez revelatia lor: ei nu sunt periculosi, doar diferiti.

     Ei bine, se poate realiza cu usurinta ce crede Daemon despre faptul ca Bethany stie adevarul. Ce au crezut aproape toti, pana la urma. ( Dee e o minunata exceptie in peisaj. Mereu e. ) Dar pusi in fata faptului consumat si a cerintei exprese sustinuta cu multa munca de convingere de a nu anunta DOD-ul, situatia trebuie luata ca atare. Si astfel lucrurile evolueaza, pe o panta ce duce spre un final pe care parem sa il stim cu totii.

     Situatia lui Bethany devine, pe parcurs, foarte asemantoare cu a lui Katy la sfarsitul primei carti. ( ma refer la aura luminata ca un pom de Craciun, la faptul ca Dawson isi foloseste puterile pentru a o salva si la inimile lor care bat la unison. Nu va ganditi ca incepusera sa aiba acea minunata relatie soarece-pisica). Ceea ce ma face sa ma intreb foarte mult cum se vor termina lucrurile pentru Katy, mai ales acum, ca Daemon incearca sa ii demonstreze ca nu e chiar atat de... Daemon asa cum il stie ea. 

    M-am bucurat sa citesc "Shadows". A fost o carte care a ridicat mai multe intrebari decat a dat raspunsuri, intr-adevar. Dar a aruncat totusi lumina asupra unor aspecte si m-a facut sa ii inteleg mai bine reactiile lui Daemon. Si m-a lasat cu impresia ca Dawson nu e mort, ceea ce n-ar fi chiar atat de ciudat la urma urmei. 

         Citate:

  They stared openmouthed at him.
    “What?” he demanded.
    “Did you just…clean a dish?” Dee backed away slowly, blinking. She glanced at Daemon.     

    “The world is going to end. A nd I’m still a vir—”
    “No!” both the brothers yelled in unison."

 “How has he been staring at her?” Dee asked, sounding ridiculously innocent. A ll the guys groaned. “What?” she demanded.
“He stares at her like she’s…” There was an odd pause, almost like Daemon really didn’t know how to phrase it, as if he’d never stared at a
girl that way before—and he hadn’t. “Like she’s the finest cut of steak and he’s starving.”
Dawson’s brows shot up. Was that how he stared at Beth? Like she was steak?
“You never look at me like that.” A sh pouted.
Daemon stared at her. Definitely not like that.

 “Did you threaten A ndrew over her?” Matthew asked, looking like he seriously hoped Dawson didn’t. Well, then, he’d keep his mouth shut,
because he wasn’t going to like the answer. “Dawson?”
“Possibly…”
Andrew shot him a bland look. “I would go with yes.”
Man, he wanted to beat Andrew down.
“What did you say?” Daemon asked him, and Dee watched on in interest.
“Fine,” Dawson grumbled. “I told him that if he talked to Bethany again, I was going to shove a certain body part into his mouth.”

 “Whatever, man. A ll I’m saying is that your bro wanted to go Chuck Norris on my ass over a human girl today.”

 Crazy people probably did things like this all the time. A sked their imaginary alien friends if they were real, and of course, they’d say yes.

 “Oh, for the love of baby humans everywhere, you’re an idiot.”

 All you have to do is let the alien out of the bag and the human goes bye-bye!

     Mult mai multe citate de cat dau eu de obicei, dar nu ma pot abtine. Asa, ce pot sa spun: "Shadows" nu m-a dezamagit. Din contra. Nu a facut decat sa imi creasca si mai mult nerabdarea si sa ma lase uitandu-ma pe peretii, astepand sa iasa "Onyx". Dar a meritat sa imi incalc cuvantul si sa citesc. Serios. Am ramas cu impresia unei povesti de dragoste induiosatoare. Si cu multe teorii care, la felul in care Jennifer Armentrout m-a surprins in "Obsidian", aproape la fiecare pas, e posibil si probabil sa ramana doar teorii.

Nota: 5+/5