Recenzie "Chimie perfecta"

 

BĂIAT RĂU + FATĂ CUMINTE = CHIMIE PERFECTĂ

O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor.
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea.
Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?
Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă.
Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă.
Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot ce-mi doresc pe lume.
Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă…
O carte pentru băieţi răi şi fete cuminţi, pentru băieţi buni şi fete rele, o carte pentru băieţi şi fete, care a cucerit cititorii şi blogosfera!

________________________________________________________________________________ 


    Nu e genul meu sa postez recenzii la numai o zi una de alta, dar simt nevoia sa fac ceva totusi, asa ca am scormonit prin ce am citit in 2012 si m-am gandit: de ce nu? "Chimie perfecta" sa fie! Mai ales ca in curand o sa vorbesc si despre "Rules of Attraction".
     Asa, o sa fiu clara de la inceput si sper sa nu imi sara toata lumea in cap, fiindca e parerea mea si ma priveste: e o carte placuta, dar nu o carte extraordinara. De ce zic asta? Nu numai fiindca am citit carti mai bune, ci fiindca aveam asteptari mai mari. Povestea e buna. Imi place. O, da, chiar imi place. Chiar si finalul fericit, care era previzibil, totusi. Ce pot sa spun, sunt un vanator de finaluri fericite. Asta e, fiecare cu placerile lui. Dar in acelasi timp, voiam sa vad un alt stil, ceva care sa se muleze mai bine pe actiune, care sa imi aduca in fata ochilor mai clar sentimentele personajelor, o exprimare care sa imi faca mai accesibile dimensiunile lor sufletesti. Stilul lui Simone Elkeles e simplu si nu intr-un mod negativ. Dar "Chimie perfecta" avea potentialul de a se inscrie printre cartile mele preferate. Asa, a exercitat asupra mea o vraja timp de cateva zile, dar cam atat. Stiti, euforia. Apoi, cand am luat lucrurile mai la rece, m-am gandit mai bine. De ce zic vraja? Fiindca, asa cum spuneam, m-am lasat dusa de val cu finalul acela fericit. Inca de cand o citeam imi doream ceva mai consistent, mai sufletesc. A avut momente, bineinteles. Dar eu cautasem altceva, o altfel de analiza, care poate e mai greu de redat la persoana intai fara ca unora sa li se para ca devine plictisitor. Cu toate astea, raman la parerea mea. Se putea mai bine.
    Acum, personajele. Imi plac personajele. Chiar daca baiatul rau si fata cuminte au ajuns sa constituie un cliseu, de ce sa nu recunoastem: marea majoritate dintre noi ( serios, doar nu sunt singura? ) iubim sa citem asa ceva. Doar e visul oricarei fete, nu? Tipul care se deschide numai in fata ei si care are incredere numai in ea pentru a-i impartasi ce are pe suflet.
    Asa, ceva ce am apreciat totusi la felul cum e scrisa cartea? Faptul ca autoarea a dedicat cate un capitol fiecaruia dintre cele doua personaje principale. Am apreciat acest lucru, la fel ca si la "Naluca si Naucul". In timp ce in cartile scrise la persoana intai imi permit (de obicei ) sa ma atasez de personajul narator, aici am avut ocazia sa ii cunosc pe amandoi mai bine si sa ii inteleg. Si odata ce am inceput sa citesc despre ei, m-au cucerit.
    Alex Fuentes. Ce poate fi spus despre el? Ca are doua fete? Intrebarea care se pune e cine nu are. Nu, intr-adevar, Alex nu e deloc ceea ce vrea sa para. Ca sa o citez pe Brittany, exteriorul constituie logo-ul lui. Ceea ce este el. Alex Fuentes: mexicanul periculos, mortal si sexy. O fi el sexy, dar in interior e o cu totul alta poveste. Si nu toti au acces la ea. Dar intr-o lume a saraciei, unde bandele de cartier conduc jocul, unde supravietuiesti numai atata timp cat esti de o parte sau de alta a baricadei, unde nu exista zone intermediare, la ce te poti astepta? Alejandro Fuentes ( si mi s-a parut foarte interesant ca desi era foarte atasat de ceea ce era el de fapt nu dorea sa i se spuna Alejo, ci Alex ) si-a vazut tatal murind cand avea doar sase ani. Fara sa isi poata aminti fata criminalului, Alex incearca in zadar sa afle cine este. Intrat de tanar in Latino Blood, stie ca nu poate visa ca in viitor sa mearga la colegiu sau sa se ridice asupra conditiei lui actuale. Si, cu toate astea, desi nu vrea s-o recunoasca, si-o doreste. Familia lui e mai presus decat orice. Ar vrea sa le asigure fratilor lui o viata mai buna, una din care Blood sa nu faca parte. Intr-adevar, in interior nu e ceea ce pare la suprafata.
      Brittany Ellis e, daca ma intrebati pe mine, imaginea perfecta a pitipoancei de prin filmele americane. Blonda. Sefa majortelor. Pare sa nu aiba alta grija in viata decat ca bluza ei sa fie de firma si rujul sa aiba culoarea potrivita. Iubitul ei? Jucator de fotbal. Cuplul lor? De aur. Acesta e exteriorul. Din nou, interiorul aduce o rasucire de 180 de grade. Avand o mama un pic cam nevrotica, daca ma intrebati pe mine, care e rusinata de faptul ca fiica ei cea mare e o persoana cu dizabilitati, Brittany simte in mod constant presiunea exercitata asupra ei. Aceea de a fi fiica perfecta, fata perfecta, eleva perfecta. Isi iubeste cu sinceritate sora. De fapt, pentru a fi pe deplin corecta, sora ei e mai presus decat orice. Chiar si anul viitor, cand va merge la facultate, Brittany va alege ceva aproape de casa, pentru a fi in continuare in preajma lui Shelly. Asa ca nu, fata egoista nu pe care o vad toti nu se gandeste deloc numai la ea insasi.
      Existentele lor se dau peste cap in momentul in care sunt numiti parteneri la ora de chimie a lui Petterson. Brittany e hotarata sa il ignore. Pur si simplu, nu vrea nici o legatura cu cineva despre care se spune ca face trafic de droguri si ca si-a petrecut vara prin inchisoare. Nici Alex nu vrea vreo legatura cu mica regina a frumusetii. Asta pana in momentul in care el si Lucky incheie un pariu: daca Alex va reusi sa se culce cu Brittany pana de Ziua Recunostintei, masina lui Lucky va intra in posesia lui. Si ceea ce incepe ca un pariu prostesc se termina cu o descoperire care e pe cat de minunata, pe atat de cruda: nici unul nu e ceea ce pare. Mai mult, chimia dintre ei doi este perfecta.

            Citat:

            ”Vreau să aflu cum pot s-o fac să râdă. Vreau să știu de ce plânge atunci când plânge. Vreau să știu    cum ar fi dacă s-ar uita la mine ca la cavalerul ei în armură strălucitoare.”

           ”M-a atins de parc-aș fi fost făcută din sticlă.

           M-a sărutat de parcă voia să păstreze amintirea asta pentru tot restul vieții.”

       

       ” Se întoarce cu spatele la mine.

          - Ești dezgustător.

         - Ce-ai zice dacă ți-aș spune că am forma un cuplu de milioane ?

          - Aș zice că ești un idiot.”

   Per total, cum am zis, nu e o carte rea. Nici una care sa nu merite citita. Doar ca eu ma asteptasem la mai mult, vrusesem mai mult, sperasem mai mult. Mi-a placut ca Alex si Brittany au trecut totusi barierele societatii, ca nu s-au lasat ( intr-un final ) influentati de ceea ce dictau cei din jurul lor. S-au indragostit si asta a fost tot. De aici, lucrurile au curs natural. Fluent.

Nota: 3,5/5