marți, 5 iunie 2012

Parerea mea despre concursurile online? De ce nu?

.jpeg_large 

 Ii multumesc mult Ramonei pentru leapsa, mai ales ca nu am mai rezolvat niciodata una de genul acesta. Sincer, imi place ca in sfarsit pot sa bat linistita campii pe subiect.

N-o sa fiu ipocrita. Imi plac concursurile online. Ma inscriu destul de des, mai ales la acelea care au ca premii diferite carti. Dar depinde si de concurs si acest "dar" e foarte notabil. De fapt, cred ca aproape oricine are o oarecare speranta cand se inscrie la asa ceva, mai ales daca a mai castigat vreodata inainte. Marturisesc ca si eu am primit mai multe ebook-uri si chiar si 4-5 romane care stau frumos in biblioteca mea acum, odata ce au fost citite. 

Pentru mine, depinde foarte mult de corectitudinea celui care organizeaza concursul. Chiar cred ca odata ce te angajezi la asa ceva, ar trebui sa ai convingerea ca o poti face cum trebuie. Nu sa pornesti cu inima impacata si, intre timp, doar fiindca X este cea mai buna prietena a ta si s-a inscris si ea sa faci in asa fel incat sa castige. Acum, sa fim seriosi, stim cu totii ca se poate aranja usor intr-un concurs de creatie sau de tragere la sorti. Nu spun ca eu am facut-o, fiindca nu e asa. Nici nu arat pe nimeni cu degetul. Doar evidentiez ca se poate si ca unii chiar o fac.

Depinde si de tipul de concurs. Eu una nu sunt amatoarea concursurilor de fidelitate. De fapt, nici nu cred ca am participat vreodata la vreunul. Si nu fiindca nu ma uit pe bloguri. Le urmaresc cel putin pe cele pe care le am la Blogroll. Imi place sa citesc postarile, sa aflu despre diferite carti si diversi autori prin intermediul lor. Dar pur si simplu imi displace sa dau comentarii la fiecare postare. Ma simt de parca le urmaresc din obligatie, doar pentru a castiga ceva si imi scade din placerea de a urmari eforturile unor bloggeri pe care ii admir de la distanta. Asa ca mai bine nu. Prefer sa imi pastrez intacta placerea de a urmari si comenta atunci cand imi doresc. E dreptul meu, nu vreau sa jignesc pe nimeni. Stiu ca exista persoane carora le face placere sa fie la zi cu comentariile si asa mai departe. Nu ma numar printre ele.

Concursurile de creatie... Pai, n-am participat niciodata la vreunul, desi imi place mult sa scriu. Numai ca mi se pare ca n-am niciodata o idee acceptabila si sfarsesc prin a nu mai trimite nimic. Si da, nu sti niciodata cine vor fi ceilalti participanti sau daca celei care citeste ii va placea ceea ce ai facut tu. Doar gusturile si stilurile nu sunt mereu la fel. Dar din nou, mi se pare genul de concurs care implica o foarte mare subiectivitate. Poti castiga pentru talent, dar si pentru alte motive. Cu toate astea, imi promit acum ca urmatorul concurs de creatie pe care il vad va avea si "onoarea" de a primi o "opera" de a mea. Poate, poate.

Si acum, concursurile Random. Ironic sau nu, pe aici am castigat si eu, desi sunt ghinionista de obicei. Sincer, uneori mi se par prea multe cerinte, dar asta variaza dupa gradul de... oboseala ( lene, ca s-o spun drept ) pe care il simt eu in momentul ala. Parca lucrurile erau mai simple totusi inainte, cand toti concurentii aveau o singura intrare si eram clar pe picior de egalitate. Evolutie, evolutie... 

Despre concursurile care necesita voturi din partea prietenilor mai bine ma abtin sa vorbesc, sau nu o sa iasa prea frumos.

Concluzionand acest post pe care nu stiu daca va avea cineva rabdare sa il citeasca, vreau sa spun cate ceva. E bine sa participi, de ce nu? Ca si in viata, nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Si da, poti sa nu castigi. Dar poti si sa ai noroc, pana la urma. A, si in cazul in care castiga altcineva, sa nu sari imediat: "A fost aranjat" doar fiindca tu ai vazut cateva schimburi de replici pe chat intre cel care organizeaza si castigator. Nu exista legi nescrisa care sa proclame eterna ta victorie.

Lucrurile stau de fapt cam asa:

http://b.vimeocdn.com/ts/271/328/27132811_640.jpg 

As vrea sa ii dau aceasta leapsa Crinei , daca doreste sa o rezolve.

     P.S. si din nou fara nici o legatura cu postarea, daca stiti vreunul ce are de fapt GFC-ul, va rog din suflet explicatile si celor mai inapoiati (a.k.a eu)

Un comentariu:

  1. GFC-ul, cam face problleme multora. Poate are legtura cu faptul ca nenea Blogger ne-a schimbat domeniul de la blogspot.com la blogspot.ro. Dar daca ar fi asa, ar trebui sa am si eu probleme. Si n-am. :D Deci habar n-am de ce nu merge. :D

    RăspundețiȘtergere