Recenzie "Pe jumatate moarta" de Kim Harrison

 

O LUME MISTERIOASĂ, UN CARATER FEMININ PUTERNIC, UMOR, SUSPANS ŞI UN STROP DE ROMANCE.

Mă numesc Madison Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.

    Balul de absolvire al lui Madison a fost mortal – la propriu. Din cine ştie ce motiv, ea a fost ţinta unui spintecător al întunericului – da, genul acela de spintecător – decis să scape de ea, cu trup şi suflet. Dar, înainte ca spintecătorul să-şi încheie treaba, Madison a reuşit să-i ia amuleta ciudată şi strălucitoare şi să scape.

   Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze cursul.

    Cu puţină ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii buni! poate…), dar şi al băiatului de care e  îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acesta să o controleze pe ea.

Asta dacă ea crede în asemenea lucruri.

_________________________________________________

    Ei dragilor, imi pare rau ca am lipsit asa mult. Mereu dau in melancolie la inceput de vacanta ( fara sens, stiu ) si cateva zile nu prea mai fac nimic. Decat stau si citesc. Stiu, am ramas in urma si cu recenziile si cu postarile, dar o scot eu cumva la capat. Asa ca azi incerc sa ma scutur de starea mea de spirit si sa scriu recenzia cartii pe Pe jumatate moarta. Sa vedem ce iese.
    Trebuie sa spun, nu a fost ce m-am asteptat atunci cand am cumparat cartea. Pe mai multe planuri si nu neaparat intr-un sens rau. In primul rand, nu prea vorbesc eu de coperti, dar imi plac mult cele ale seriei Madison Avery. Mi se par... nu stiu daca elegante e un cuvant bun. Mi se par moderne. Si potrivite cu seria. Cred ca e prima oara cand modelul chiar corespunde cu ideea mea despre personaj. Sunt foarte curioasa daca coperta volumului trei va fi cea pe care am vazut-o pe Goodreads, dat fiind ca e mai colorata decat primele doua. Dar lasand asta la o parte, am gasit parti bune si parti rele, ca in orice carte. Spun de la inceput, nu se numara printre seriile mele preferate, dar nici printre cele mai rele pe care le-am citit.
   In primul si in primul rand, imi place, si chiar foarte mult, ca autoarea nu are acea delimitare clara intre bine si rau. Lumina nu inseamna alegerea corecta, iar intunericul nu este decizia gresita. Poate ca exista spintecatori care lupta in numele sortii si spintecatori care lupta in numele liberului arbitru, dar nu ti se spune cu certitudine care dintre ei are dreptate. La inceput, m-am gandit mult la asta. Care sunt "baietii buni" in jocul acesta? Pana la urma, m-am dat batuta si dupa finalul cartii, cred ca si autoarea e de acord cu mine. Soarta unui om este influentata de liberul arbitru. Si, intr-un final, nu decizia e cea care conteaza, ci unde duce acea decizie.
    Apoi, o avem pe Madison. Madison Avery, fata cea noua, excentrica si ciudata. Si, mda, fata care pare in viata, dar nu este. Povestea ei poate fi simpla sau poate fi complicata. Depinde din ce unghi privesti. Cand era vie, nu a fost chiar un exemplu de buna purtare. Asa ca pana la urma mama ei a trimis-o sa locuiasca cu tatal sau, in Trei Rauri, unde nu are prieteni si unde e considerata nici mai mult, nici mai putin decat Madison Ciudata, fata cu cercei cu cranii, suvite move si atitudine gen "lasa-ma sa te las". Numai ca, desi felul ei de a fi si felul in care o vad ceilalti nu s-au schimbat prea mult, Madison nu mai e chiar in viata.
    Ei, da. Cam asta se intampla cand in tatal tau iti aranjeaza o intalnire pentru noaptea balului, tu afli si pleci furioasa cu primul strain dragut care iti apare in cale. Poate ca pare simpatic, poate ca saruta bine, dar cand sfarseste prin a te spinteca, lucrurile nu mai stau asa cum trebuie. Asa ca Madison se trezeste la morga, un spirit dezorientat si reuseste cumva sa fure amuleta celui care a omorat-o. Rezultatul? Si-a petrecut ultimele patru luni cu spintecatorul luminii care trebuia sa o protejeze, in timp ce amuleta furata ii ofera iluzia unui corp si cei din jurul ei au amintirile modificate. Pana acum, ar fi trebuit sa poata invata sa atinga gandurile lui Banabas. Dar asta nu pare sa se intample.
    Apoi, descopera ca amuleta pe care a furat-o de fapt nu este a unui spintecator, ci a cronometrorului intunericului, cel care isi trimite spintecatorii sa urmeze vointa serafimilor si sa ii omoare pe cei a caror soarta este sa puna la un moment dat lumea in pericol. Acum, Kairos o cauta cu disperare, dorindu-si amuleta inapoi. Nakita, singura spintecatoare a intunericului care stie cum arata Madison o vaneaza la ordinele lui. Corpul ei este la Kairos, ceea ce inseamna ca nu se poate intoarce la o viata normala. Si, intr-un final, se pare ca decizia celor care o vor moarta este sa se foloseasca de Josh, partenerul ei de la bal, pe care, la urma urmei, il gaseste chiar simpatic. Iar Ron, cronometrorul luminii, cel care isi trimite spintecatorii sa impiedice secerarile, ii ascunde cu indarjire adevarul si o lasa sub protectia unui inger pazitor de sfera intai.
      
     Citate:

   "Daca maine dimineata voi mai fi in viata, vrei sa te duc eu cu masina?"

    Ce nu mi-a placut? In primul rand, Madison. E draguta, dar sincer, mi se pare cam naiva. Crede ca exista solutii simple pentru problemele ei si se incapataneaza sa nu vada adevarul. Poate ca o tratez cam dur, dar asta e impresia pe care mi-a lasat-o, sincer. Din nou, e mult spus ca nu imi place de ea. Doar ca nu se incadreaza chiar in randul personajelor pe care le simpatizez cu adevarat.
    Un lucru pe care l-am apreciat totusi, este relatia ei cu Josh. Baiatul nu e printre preferatii mei. Ma rog, e dulce intr-un fel, dar cam atat. Ce mi-a placut cu adevarat e ca, ei bine, nu li s-a grabit relatia intr-atat incat sa se ajunga la ceva. Nici macar la un sarut. Fiindca sincer, daca s-ar fi intamplat dupa cele doua zile petrecute impreuna mi s-ar fi parut prea grabita situatia. Suficient ca a trecut de la Madison Ciudata la Madison Fata de Treaba in ochii lui.
     Si de asemenea sunt dezamagita ca nu ni se spune cum anume mai exact a reusit ea sa ii fure amuleta lui Kairos. Bine, da, am inteles, a reusit. Dar cum? Vreau sa zic, ati vazut tipul? Nu pare chiar genul pe care il saruti usor pe obraz si e suficient de distras ca sa nu mai stie nimic din ceea ce se intampla in jurul lui.
    Apoi, povestea in sine e draguta, dar mi s-a parut invalmasita. Si prea rapida la un moment dat. Parca vine totul dintr-un foc si, din nou spun, se incearca la inceput solutii... naive. In fine. O sa cumpar si urmatoarele volume. Dupa cum am spus, nu e o carte rea. Doar ca nici cea mai buna pe care am citit-o vreodata.

Nota: 3/5