Recenzie "Sapte zile pentru o eternitate"

   

Imaginaţi-vă că Dumnezeu şi Lucifer îşi lansează o ultimă provocare, pentru a pune capăt eternei lor rivalităţi: îşi trimite fiecare câte un agent pe pământ. Lucas şi Zofia au la dispoziţie şapte zile pentru a-şi îndeplini „misiunea" încredinţată de prea-puternicii lor „şefi" şi a triumfa unul asupra celuilalt. Până la urmă, cine credeţi că va guverna lumea: Binele sau Răul?
      Legându-se printr-un pariu atât de absurd, Dumnezeu şi Lucifer au prevăzut totul în cele mai mici detalii, mai puţin faptul că destoinicii lor agenţi ar putea să ... se îndrăgostească unul de celălalt.
        Ca şi în celelalte romane ale sale, Marc Levy ne pune în faţa incredibilului, căruia îi dă farmec şi îi conferă poveste, înscriindu-l într-un univers de umor, tandreţe şi situaţii inedite.

________________________________________________________________________________

       

    "Hazardul este forma pe care o ia Dumnezeu pentru a ramane incognito" - Jean Cocteau 

   Astfel incepe romanul lui Marc Levy si marturisesc ca, desi au trecut trei ani de cand l-am auzit prima oara, citatul inca revarsa asupra mea o fascinatie bizara. Si nu fiindca sunt o persoana religioasa. Intr-adevar, nu cred ca ar fi fost un mod mai bun de a deschide aceasta carte. Dar, desi banuiesc ca e doar un fel plastic de a spune ca toate au ceva de la Dumnezeu si ca Dumnezeu este in toate, cum nu imi place in mod special notiunea de destin, pentru mine ramane doar un mod frumos de a porni pe calea catre o intriga ciudata si neprevazuta.

     Viziunea lui Levy nu poate in nici un caz fi acuzata de lipsa de originalitate. Dumnezeu si Satan s-au modernizat odata cu omenirea: isi au amandoi biroul intr-o cladire din San Francisco ( in fapt, sunt despartiti doar de un perete subtire pe care il pot inlatura cu usurinta ), cu secretara, adjuncti, functionari si agenti. Lucifer se preocupa in continuare de rau: e incantat de poluare, crize economice, incalzire globala si boli incurabile. Domnul, pe de alta parte, e fan devotat al lansarilor de rachete, e deranjat de versiunea batranului pe care toti i-o asociaza si considera ca ar fi cazul ca, dupa atata timp, sa isi caute un prenume. Intre timp, Sfant sau Diavol, lumea pare sa le scape din maini. Oamenii sunt extremisti, iar lupta dintre ei pare fara final. Asa ca in mileniul trei lucrurile trebuie sa se schimbe. Pariul e simplu: sapte zile pentru batalia finala. Numai cei doi cei mai buni agenti ai lor vor lua parte. Iar castigatorul ii va aduce stapanului sau suprematia. Dar lumea pentru care Creatorul si El Diablo Grande se disputa nu este numai cea mai buna dintre lumi, ci si cea mai impredictibila.

     Zofia a trecut prin timp invatandu-i pe oameni sa nu accepte fatalitatea si sa isi caute fericirea cu orice pret. A predicat despre iubire, armonie si bunatate si i-a invatat despre ele pe cei din jurul sau, insenind vieti si bandajand suflete. Acum, locuieste in San Francisco, e Inspector de Siguranta in port, sta in casa unei foste reportere careia i-a luminat din nou chipul si cea mai buna prietena a ei este o fosta dependenta ce se mentine cu capul sus pe calea cea buna pe care Zofia i-a deschis-o. Asa ca atunci cand e aleasa emisarul binelui, ingerul pazitor cu aripi tatuate pe un umar, cu gusturi ciudate in materie de moda si cu o pasiune inedita pentru guma cu aroma de capsuni nu stie cum ar trebui sa procedeze. Niciodata nu a jucat in ofensiva, deci nici acum nu o va face. Va fi in umbra, urmarind planurile raului si straduindu-se sa le impiedice. Dar cum sa faca asta cand nici nu stie cine este emisarul diavolului?

      Lucas nu isi aminteste ca in sufletul lui sa fi fost vreodata vreo urma de bunatate. Asa ca alegerea lui nu este un soc. Mai mult, cand vine vorba de rau, ideile ii vin intr-o aversa satisfacatoare si se bucura cu adevarat de ceea ce face. Campul de lupta? Orasul San Francisco. Planul? Nimic mai simplu. Nu trebuie decat sa se bazeze pe lacomia unui vicepresedinte, pe relatiile precare de prietenie dintre fiintele umane si pe abilitatile lui de hot, mincinos si de om de afaceri. Dar neprevazutul il ajunge din urma.

     Cand ei se vad prima oara, el crede ca este cea mai frumoasa femeie pe care a vazut-o de la inceputul timpurilor. Derutata de prezenta lui constanta, ea il crede Inger Verificator, iar aflarea faptului ca se insala nu ar putea fi mai crunta decat aflarea adevarului. Nici Lucas nu stie cine e Zofia de fapt. Dar intre trimis de flori, o prima intalnire dezastruoasa, apoi un pranz si o cina luate impreuna, de ei doi inca depinde soarta universului, indiferent care va fi aceasta. Iar cand totul se afla, iar lupta titanilor este inlocuita de cea din sufletele lor, deja eternitatea li se reduce la doua zile si trei nopti. Si timpul de dupa ar putea parea cu atat mai lung cu cat niciunul nu pare sa poata trece dincolo. 

     Apoi, lucrurile iau o turnura si mai dezastruoasa. Satan nu se lasa inselat cu una, cu doua, imunitatea lui Lucas la rani pare sa se fi dus, accidentele se tin lant si Reine si Mathilde sunt prinse in aceasta conjunctura de evenimente. Si, pe langa toate astea, pentru prima oara in existenta lor, Zofia si Lucas se tem de pustietatea eternitatii.

      Da, Levy a facut intr-adevar o treaba buna cu romanul acesta. Am gasit in el ceea ce am vrut, dar totusi as fi sperat la, nu stiu, mai mult timp ca sa se indragosteasca? Tinand totusi cont ca se numeste "Sapte zile pentru o eternitate", imi ramane sa consider ca de fapt asta face tot farmecul cartii. Si la urma urmei, de ce nu? A fost o lectura dulce, uneori amuzanta, ( ca in momentele in care Lucas ii tot trimitea nuferi Zofiei ), uneori induiosatoare ( ca atunci cand Reine ii arata ultima ei fotografie - veti intelege despre ce vorbesc daca veti citi ). Se poate invata totusi ceva din cartea asta, daca tineti neaparat. Ca oricat de rea este o persoana, mereu va exista acea unica fiinta pentru care va face totul. Ca eternitatea e goala daca o petreci in singurate si ca toate vorbele mari despre iubire nu inseamna nimic fara iubirea in sine. Ca oamenii nu se impart in buni si rai si ca tocmai acest lucru mentine cu adevarat echilibrul. Banuiesc ca ramane la latitudinea fiecaruia daca romanul merita sau nu. Dar eu as zice sa ii dati totusi o sansa.

       Cateva citate:

                "- Nu pot sa sufar luna octombrie.

                  -Da' ce ti-a facut? 

                  -E luna care ingroapa vara."

               "Ai inventat un vaccin impotriva clipelor posomorate"

           

               "Binele nu se povesteste si nu se calculeaza"

  

               "Cunoastem numele tuturor bolilor grave, dar rareori ale celor care le-au invins"

              

               "Cuceririle amoroase sunt cele mai egoiste dintre cruciade."

     Si preferatul meu:

              " Oare eu sunt cel care a inventat dragostea, sau dragostea e cea care m-a inventat pe mine?"

   

    

Nota: 4/5