Recenzie "Divergent"

 

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA

O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE TRANSFORMA RADICAL

„O carte captivantă, fascinantă.” – JAMES DASHNER

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

_____________________________________________________________________________________

    

     A trecut ceva timp de cand am citit eu "Divergent". Cu toate astea mi-am dat seama ca nu ar avea nici un sens sa vorbesc despre "Insurgent" ( cand ii va veni timpul) fara sa fi spus ceva in prealabil despre prima carte a seriei, asa ca sunt aici, cu volumul langa mine, incercand sa imi reimprospatez in minte toate detaliile.

     Acum, sincer vorbind, am cumparat cartea cu oarecare reticenta, fiindca nu stiam la ce sa ma astept cu adevarat. Si a stat cateva saptamani pe capul patului, cu praful asternandu-se peste ea, asteptand sa o aleg din restul maldarului de carti care trebuiau citite. (da, daca vreti sa vedeti Depozitul celui de-al treilea razboi mondial al romanelor, veniti in vizita). Dar cand am facut-o, a fost "dragoste la prima propozitie" si nu m-am mai putut opri. Asa ca acum, cand scriu aici despre "Divergent", ma simt ca si cum imi iau revansa pentru faptul ca n-am avut cu cine sa vorbesc despre cat de extraordinara este aceasta carte, dat fiind ca nu am nici o prietena care sa o fi citit si care sa ma inteleaga. Si nu e asa amuzant sa ii bati la cap pe oamenii care nu au nici cea ma vaga idee despre ce vorbesti.

     Ce imi place cel mai mult la lumea Veronicai Roth este atat originalitatea ei, cat si radicalitatea acesteia, si ma refer aici la impartirea oamenilor dupa o singura calitate suprema de care dau dovada. Tocmai asta mi se pare ca ii confera o anumita credibilitate cartii. Evenimentele se potrivesc perfect in context. In aceasta societate in care conducatorii nu sunt pregatiti sa accepte ca umanitate in esenta ei trebuie sa se compuna din faramite ale celor cinci factiuni, Divergenta este periculoasa, iar a fi Divergent este echivalent cu a fi permanent in pericol de moarte.

    Beatrice Prior s-a nascut in Abnegatie, dar nu a simtit niciodata cu adevarat ca acolo ii e locul. Asa ca, desi sa afle in urma testului de aptitudini ca e Divergenta este infricosator, reprezinta totusi o usurare. Totusi, sa accepte faptul ca niciodata nu va mai fi cu familia ei in adevaratul sens al cuvantului, ca niciodata nu va mai fi una de a lor, ca ar putea chiar sa o renege, cum se intampla cu multii dintre copiii ce isi aleg un alt drum decat cel al factiunii-mama, nu este placut. Mai ales cand, in timpul ceremoniei, Caleb, fratele ei cel altruist, fratele ei care mereu i-a pus pe ceilalti deasupra propiei persoane, se transfera in cadrul Eruditiei, ce, dintre toate factiunile, este cea care, prin articole scandaloase, ataca liderii societatii si impliciti Abnegatia. Acum, drumul pare sa fie clar. Beatrice trebuie sa fie copilul bun al familiei si sa ramana acasa. Dar pur si simplu nu poate si, in urma unei decizii de ultim moment, mai mult simtita decat gandita, alege Neinfricarea. 

      Beatrice i-a admirat intotdeauna pe Neinfricati, cu felul lor de a fi, care cere un curaj apropiat de nebunie. Dar sa intri in factiune nu e deloc usor. Chiar daca reusesti sa ajungi la sediu, ( serios, ati sari dintr-un tren in viteza pe acoperisul  unei cladiri de 20 de metri? Si de acolo, ati sari de pe cladire fara sa stiti ce e jos?) nu ai nici o garantie ca vei trece de initiere. Iar la final, numai zece dintre ei or sa ramana. Asa ca Beatrice, proaspat devenita Tris, trebuie sa se schimbe. Si ce mi-a placut cel mai mult a fost ca schimbarea nu s-a petrecut pe moment. Nu. A crescut odata cu actiunea. A considerat ceea ce se intampla nebunesc, i-a fost greu, nu a reusit din prima, dar a stiut ca trebuie sa o faca si a mers pana la capat.

      Dar, lasand-o la o parte pe Tris si idila care pare sa se infiripe intre ea si instructorul ei Four ( apropo, stiti ce mult mi-a placut ca la inceput n-au fost decat prieteni? Serios, prea multe iubiri la prima vedere prin cartile astea, aici chiar a fost revigorant) liderii Eruditiei si ai Neinfricarii par sa puna la cale un complot pentru putere. Si nu stie nimeni cum or sa se termine cu adevarat lucrurile.

           Citat: 

         Undeva,in interiorul meu,exista o persoana miloasa, iertatoare. Undeva, exista o fata care incearca sa inteleaga prin ce trec oamenii, care e constienta ca oamenii fac fapte rele si ca disperarea ii mana spre locuri mai intunecate decat si-au imaginat vreodata. Jur ca ea exista, si sufera pentru baiatul macinat de remuscari din fata mea. Dar daca ar fi s-o vad, n-as recunoaste-o.

     Am incercat sa vorbesc pe scurt, fara sa intru prea mult in detalii, fiindca a trecut ceva timp de cand am citit-o si nu vreau sa spun vreo prostie. Nu zic ca nu m-a mi-a placut primul ei sarut cu Tobias. Sau ca nu m-a durut cand l-a impuscat pe Will. (apropo de Will, sincer, eu inca sper ca e in viata, dat fiind ca Tris a fugit inainte de a vedea daca e mort) Si am dat un singur citat, da, desi sunt destule care ar merita, fiindca acesta m-a impresionat cel mai mult. Dar aceasta carte chiar merita sa fie citita. Si sa fie cumparata, nu imprumutata. Si pastrata in biblioteca pentru posteritate. 

   Sperantele mele pentru Insurgent? Sper ca Will sa traiasca. Si Caleb sa se reintalneasca si el cu Sarah. Mi-erau simpatici pe la inceput. ( ma atasez usor de personajele secundare) Si.. chiar sper ca Veronica sa nu includa un triunghi amoros. Stiu ca sunt acele carti in care el face actiunea mai interesanta. Dar pe langa faptul ca Tris si Four mi se par perfecti impreuna, aici chiar nu e cazul unei actiuni intinse prea mult. Totul curge natural, usor si se imbina perfect. La vremea ei, Divergent a fost cartea care mi-a redeschis pofta pentru lectura dupa ce zile intregi citisem un numar considerabil de romane fara vlaga.

        Nota:5/5