Recenzie "The Duff" de Kody Keplinger

"The Duff" by Kody Keplinger

    Seventeen-year-old Bianca Piper is cynical and loyal, and she doesn’t think she’s the prettiest of her friends by a long shot. She’s also way too smart to fall for the charms of man-slut and slimy school hottie Wesley Rush. In fact, Bianca hates him. And when he nicknames her “the Duff,” she throws her Coke in his face.

   But things aren’t so great at home right now, and Bianca is desperate for a distraction. She ends up kissing Wesley. Worse, she likes it. Eager for escape, Bianca throws herself into a closeted enemies-with-benefits relationship with him.
Until it all goes horribly awry. It turns out Wesley isn’t such a bad listener, and his life is pretty screwed up, too. Suddenly Bianca realizes with absolute horror that she’s falling for the guy she thought she hated more than anyone.

_______________________________

   Ok... Pentru inceput, nu stiu cat de lunga sau de scurta va fi recenzia aceasta, fiindca am sentimente foarte amestecate in ceea ce priveste cartea respectiva. S-ar putea sa nu pot sa scot mai mult de doua randuri sau s-ar putea sa nu ma pot opri din scris. Oricum ar fi, sa-i dau drumul, nu-i asa?
   Trebuie sa spun ca unul dintre motivele pentru care m-am apucat sa citesc aceasta carte este nota destul de mare de altfel pe care a primit-o pe Goodreads. Desi nu tin intotdeauna cont de asta - gusturile nu se discuta - eram in cautare de carti bune. Asa ca am ales cateva care credeam ca au sansa sa ma tina lipita de telefon ( aceluiasi telefon caruia i s-a stricat touch-ul fiindca am citit prea mult pe el, dar shhh ). Si in mare parte nu am dat gres.
     La prima vedere, The Duff parea exact genul meu de carte. Sunt mare amatoare a acestor tip de romane contemporane, pur si simplu citesc si citesc si citesc, fiindca nu ma pot satura. Si, la inceput, chiar am fost prinsa in poveste. De fapt, o mare parte din carte am fost destul de convinsa ca va merita pana la final.  

   Ce m-a atras cel mai mult a fost exact acest concept. Al prietenul mai putin perfect ( a se lua in considerare ca perfectiunea e relativa ) care il pune pe celalalt in valoare. Fiindca, sa recunoastem, in mare parte defectele celorlalti nu scot in lumina reflectoarelor calitatile noastre sau aptitudinile pe care le avem la adevarata lor valoare, ci puncteaza faptul ca, dintr-un numar relativ mic de persoane, suntem cei mai... reusiti, fiindca nu gasesc alt termen pe moment.
    Nu vreau sa radeti de mine, dar mereu am trait cu impresia ca in grupul meu eu sunt the duff. Si desi a trecut ceva timp de cand am reusit sa trec pragul si sa accept ca nu sunt nici pe departe chiar atat de rea, tot am inteles-o pana la un anumit punct pe Bianca. Un lucru bun la cartea lui Kody Keplinger este exact faptul ca te face sa vezi ca toti traim sub presiunea propriilor defecte si ca nimeni nu te vede perfecta sau imperfecta in acelasi procentaj in care te vezi tu.
    Tehnic vorbind, descrierea cartii spune o mare parte din poveste. Bianca e ceea ce ati numi adolescenta normala a secolului 21, confuza si nesigura, prinsa intre problemele familiale si cele de o natura strict personala, cum ar fi intoarcerea in oras a primului si singurului ei iubit, baiatul in viata caruia nu numai ca nu a fost aceea fata, ci cealalta fata. Iar Wesley, ei bine, Wesley a fost de fapt chiar placut pe langa ea. Da, este ceea ce ati numi fustangiu, dar nu unul incurabil. Are si el problemele lui, dar mai multa ratiune decat Bianca, in orice caz. Trebuie sa recunosc ca din aceasta pseudo-relatie, el e cel pe care l-am agreat.
     De obicei, imi plac personajele imperfecte, care isi fac propriile greseli si invata din ele. Fiindca asta le da viata, nu-i asa? Asta inseamna sa fi real. Dar Dumnezeule mare, Bianca reuseste sa mearga din greseleala in greseala intr-un mod absolut catastrofal. Ce ma deranjeaza cel mai tare este ca, avand aproximativ aceeasi varsta, ar trebui sa o inteleg intr-o oarecare masura, nu e asa? Ii pot percepe nesiguranta si intr-un fel ii inteleg si sentimentul de inferioritate. Dar de aici se cam... rupe filmul.
     E ca si cum toata existenta ei se concentreaza pe fuga de realitate si pe refuzul de a isi infrunta problemele. Unii oameni o fac prin alcool. Altii prin droguri. Sunt persoane care isi concentreaza durerea si furia in lucruri care necesita sentiment, ca arta, si astfel rezulta ceva uluitor. Bianca recurge la sex. Ok. Ok. Sa zicem. Sex cu baiatul care a numit-o in fata duffy. Care era amabil cu ea doar ca sa arate bine in ochii prietenelor ei. Ok. Din nou, ok.
    Apoi, cand exista posibilitatea sa devina ceva real, pune punct si iese cu altcineva. De ce? Din frica. Ca sa fuga de ceva ce ar putea avea consecinte. Si de aici lucrurile au dus la un moment in care am devenit dezamagita de-a dreptul de acest personaj. Fiindca pur si simplu nu ma puteam opri sa ma intreb: Daca Wesley nu ar fi aparut in momentul perfect, atunci... ce?
     Acela a fost punctul in care Bianca a scazut cu adevarat in ochii mei si nu a mai reusit sa se ridice deloc pana la sfarsit. Chiar si in ultima instanta, este impinsa de la spate. Ceea ce mi se pare absolut deranjant. Iar ca sa puna final intregului fiasco, problemele ei nu sunt nici pe departe atat de diferite. Nu este prima persoana ai carei parinti trec printr-un divort. Nu este prima fata nesigura din lume. Singura care mi se pare cu adevarat importanta este cea a tatalui ei. Si ce face Bianca? Inchide ochii, bineinteles.

 “I’m not the Duff,” Wesley said confidently.
 “That’s because you don’t have friends.”
  “Oh. Right.”

     Nu este felul in care fac o recenzie de obicei, stiu, dar pur si simplu trebuia sa incerc sa mai dau afara din dezamagire fara sa ofer si mai multe spoilere decat am facut-o deja.
     Acum, dupa ce mi-am exprimat intr-o oarecare masura nemultumirea, trebuie sa spun ca intr-un fel mi-a placut totusi cartea. Poate fiindca am urmarit un alt tip de personaj? Ori fiindca am urmarit o alta abordare a problemei decat cea care mi se pare mie logica? Sau, poate, asa cum am auzit uneori, mi-a placut conceptul. Si cred ca daca s-ar fi conturat un personaj cu un gram mai mult curaj si cu mai mult respect de sine, sau macar cu incapatanare si mandrie ranita, lucrurile ar fi decurs altfel si ar fi fost o carte cu adevarat buna. Si atunci, de ce spun ca mi-a placut? Exista ceva in stilul lui Kody Keplinger, felul in care scrie, care m-a prins. Acesta e si motivul pentru care am terminat de citit The Duff si pentru care stiu ca o sa ii mai dau o sansa autoarei si o sa citesc A Midsummer Nightmare.
     Stiu ca aceasta carte a avut parte de o multime de recenzii bune. Pe de alta parte, uitandu-ma pe cateva dintre ele sau urmarind unele vloguri pe youtube, mi-am dat seama ca mare parte din ele sunt facute de persoane nu in varsta, dar mai in varsta. Persoane care pot clatina amuzate din cap si spune: Oh, sunt adolescenti. E in regula. Nici eu nu gandeam matur la varsta aceea. Dar, asa cum am mai spus, personajul are aproximativ varsta mea. Iar eu nu as merge pe acelasi drum ca Bianca. Inainte sa imi aruncati o privire superioara si sa imi spuneti ca nu stiu cum as reactiona, ganditi-va ca eu ma cunosc cel mai bine. Ma indoiesc ca lucrurile ar decurge la fel si punct.
     Sincer, chiar nu stiu daca se intelege ceva din aceasta recenzie. Sau ce nota sa ii dau cartii. Sunt, intr-un fel, prinsa la mijloc. Si, dupa cum stiti, de obicei sunt destul de generoasa cu nota maxima, fiindca incerc sa gasesc ceva placut in fiecare roman pe care il citesc. Dar, luand in considerare toate notele pe care le-am oferit, ma tem ca The Duff nu se ridica peste

  

   Intai si intai, imi cer scuze fiindca (IAR!) am lipsit. Da, mai stiti ca va ziceam ca impart un laptop cu tata? Nu s-a gandit sa imi spuna ca nu imi duce doar telefonul la reparat, ci si cealalta legatura a mea cu civilizatia ( niste probleme minore cu ventilatorul, putea sa mai astepte ). Asa ca mi-am primit laptopul inapoi dupa o saptamana in care am facut spume si cum e deja sapte si jumatate duminica dimineata, cum poti incepe lucrurile mai bine decat cu o recenzie? Va reamintesc ca daca doriti recenzia unei carti din slideshow-ul de mai sus, puteti soliticita intr-un comentariu.

Recenzie "Because of Low" de Abbi Glines

 

In my debut novel, Breathe, Sadie may have fallen in love with the teen rock star, Jax Stone, but readers fell head over heels for Marcus Hardy. This is his story…

Marcus Hardy had hoped to enjoy a year away at college while he put the summer he’d rather forget behind him. But instead, he’s jerked right back to the coastal town of Sea Breeze, Alabama due to a family crisis. His dear ol' dad found himself a girlfriend only a few years older than Marcus. So now his sister needs help dealing with their mother who is mentally falling apart. The only bright spot to returning is the fascinating red head who sleeps over several times a week. The problem is she's sleeping in bed with his new roommate, Cage Watson.

Willow “Low” Foster needs a place to live. Running to Cage’s apartment every time her sister kicks her out isn’t exactly a long term solution. Juggling her courses at the local community college and a part time job doesn’t produce excess income. But Cage has a new roommate and suddenly sleeping over at her best friend’s apartment isn’t such a bad thing. Not when she gets to see those sexy green eyes of Marcus Hardy’s twinkle when he smiles at her like he wants her there.
Even though Cage seems a little territorial where Low is concerned, Marcus finds time to spend with Low without upsetting his roommate. Cage may use his small college baseball star persona to sleep with every hot female in his path but he’s still under the disillusion that when he’s through sowing his wild oats, he’s going to marry Low. Marcus intends to change that assumption for both Cage and Low. Until his carefully laid plans come crashing down with a revelation he never expected. He’ll have to choose between Low or his family. Because once the truth comes out.... there’s no other choice.

_______________________________________

      Acum, bineinteles ca v-ati putea intreba: De ce nu face recenzie la Jocurile Foamei? Voiam. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca mi-ar placea sa vorbesc despre seria lui Suzanne Collins ca despre un intreg. Asa ca astazi imi adun gandurile despre al doilea volum al seriei Sea Breeze si cea mai recenta lectura a mea si anume Because of Low. 

      In timp ce Existence prezinta un oarecare potential ce asteapta sa fie dezvoltat, lucru care m-a facut sa ii dat 4/5, cu toate ca se apropia mai mult de un 3,5 , trebuie sa spun ca scrierile contemporane ale lui Abbi Glines sunt o cu totul alta poveste. Sunt dulci, sunt romantice, iar mie cel putin mi-e imposibil sa nu ma pierd in ele. Poate ca autoarea nu are acea inclinatie spre supranatural, dar cu siguranta acolo se afla un potential romantic ce trebuie explorat la capacitate maxima. In timp ce in Breathe, primul volum al seriei ( gasiti recenzia aici ) situatia poate fi catalogat atat ca adorabila, cat si ca de-a dreptul cliseica, in Because of Low intalnim o mare imbunatatire din punctul asta de vedere. Pentru mine, Sea Breeze reprezinta o serie care mi-a ajuns la suflet. Ma atasez usor de astfel de carti, ce pot sa spun. Numiti-le placere vinovata, spuneti-mi ca nu sunt carti serioase, dar toata lumea are dreptul sa citeasca ceea ce ii face placere. 

       In Breathe, Marcus nu a avut nici o sansa. Si vorbesc la modul cel mai serios. Nu a fost vorba de un triunghi amoros, nu au existat sentimente contradictorii sau incercari esuate. Sadie l-a ales pe Jax ca si cum nu ar fi existat niciodata o alta optiune. Si desi pe moment, ca si cititor, nu iti doresti altceva, in Because of Low intalnesti un Marcus Hardy pe care e imposibil sa nu il adori. Nevoit sa apeleze la varianta cursurilor online si sa se intoarca in Sea Breeze datorita problemelor familiale, Marcus, care nu a mai depins de banii tatalui sau de la majorat, nu vrea sa locuiasca in casa in care a crescut. Asa ca ajunge sa imparta un apartament cu Cage, un prieten al un prieten ( da, vechiul lant al slabiciunilor ) nu ca acesta ar fi prea mult pe acasa. In fiecare noapte o alta fata, ( sau alte doua fete, depinde cum priviti problema ) fiecare aratand mai nenatural decat cea din urma ( nu glumesc, tipul are o obsesie cu sanii falsi ). Exista un singur lucru de care lui Cage ii pasa cu adevarat. Sau, mai corect, o singura persoana.

      In lumea lui Low, oamenii pleaca. Intotdeauna. Tatal ei a facut-o. Mama a ramas, dar asta nu a insemnat prea mult cand i s-a amintit constant ca nasterea sa e o greseala. Sora ei nu o iubeste suficient pentru a imparti casa mostenita de la mama lor. Mai mult, singurele nopti in care Low are voie sa doarma acolo sunt cele in care are grija de fiica lui Tawny, Larissa, care la randul sau pare sa fie un copil fara tata. Singura persoana pe care poate conta este Cage. Inca din copilarie, el a fost mereu singurul care a inteles-o. Ingerul ei pazitor. Persoana care i-a purtat bataliile atunci cand i-a fost mult prea greu sa infrunte lumea de una singura. Din partea ei, nu e decat prietenie. In ceea ce il priveste, Cage are aceasta mica idee stupida: in ziua in care va fi pregatit sa isi lase in urma viata de dezmat, ( credeti-ma, alt cuvant nu exista ) el si Low se vor casatori. 

     Acum, cand nu are unde sa mearga, ea ciocane la usa lui Cage. Numai ca nu el este cel care ii deschide, ci Marcus. Si, cu toate ca nu poate intelege cu adevarat situatia, se simte inexplicabil atras de fata roscata. Intr-atat incat, inainte sa isi dea seama, Sadie ii paraseste gandurile, iar in ele nu mai exista decat Willow. La randul sau, lui Low ii este greu sa asculte sfaturile lui Cage. Poate ca ea si Marcus nu provin din aceeasi clasa sociala, dar el pare sa nu observe asta. Poate ca nu e cel mai intelept lucru. De fapt, Low e convinsa ca intr-o zi totul se va termina si, la randul lui, Marcus o va parasi. Dar trebuie sa incerce, macar pentru moment, sa aiba incredere in el.

      Cu toate astea, viata nimanui nu e perfecta, nu-i asa? Tatal lui Marcus s-a hotarat ca, dupa douazeci si cinci de ani de casnicie sa isi paraseasca sotia pentru o femeie mult mai tanara. Mama sa incearca sa se sinucida, iar Amanda, fiica lor mai mica, este pur si simplu depasita de situatie. Intre timp, relatia si asa pe muchie de cutit pe care Low si Tawny o au devine si mai proasta. De fapt, se pare ca, si daca nu incearca, sora sa poate sa ii distruga viata fara remuscare.  

           
       Citate:

“Trust me, I wrote the book on screwed up families. I can handle it.”

"It’s one of the good parts of me and I’d like to know it’s in your hands. I love you. I always will."

"He wanted to come back. Everyone else who left you didn’t want to come back, Low. They left because they wanted to. Marcus didn’t want to leave. It completely tore him up."

“I never said Marcus was good enough for you. Don’t go getting all carried away. All I said was he made you happy and I think if anyone could love you as much as I do it’d be Marcus. He’s so love sick when it comes to you baby it’s kinda pathetic to watch.”

    Mie una cartea mi-a ajuns la suflet. Mi-a placut cum personajele fac greseli. Cum invata sa ierte. Marcus si Low chiar mi-au mentinut zambetul pe buze. Si, oricat de ciudat ar parea, iubesc relatia pe care o au Low si Cage. Poti simti dragostea intre ei, numai ca nu genul acela. Orice ar spune Cage, e evident ca o iubeste doar ca pe o sora. Poate ca nu sunt inruditi prin sange, dar se simte ca sunt o familie. Ca ar face orice unul pentru altul. In concluzie, nu stiu ce ati gandi voi despre carte. Nu stiu daca v-ar placea sau daca ati simti nevoia sa o loviti de pereti cu mai multa sau mai putina precizie. Stiu insa ca mie mi-a placut. Asa ca trebuie sa fiu sincera cu mine insami si sa ii dau nota corespunzatoare.

Nota: 5/5

In vizita (#6)

Cartea pe care v-o prezint acum... sa nu radeti de ea, da? Pare amuzanta si usoara si eu una, sincer, abia astept sa pun mana pe ea. Deci avem... 

 

"Serial Hottie" de Kelly Oram 

Vara in care Ellie are in sfarsit saisprezece ani este una a inceputurilor. Prima masina. Primul sarut. Primul prieten. Primul ucigas in serie?

Baietoasa Eleanor Westley cea obsedata de hockey nu a atras niciodata atentia vreunui baiat. Asa ca atunci cand cel mai sexy tip pe care l-a vazut vreodata se muta peste drum si incepe sa o trateze ca si cum ea este centrul lumii sale, este natural sa fie un pic sceptica. Dar totul pare sa capete sens atunci cand fete ce arata exact ca Ellie mor brusc prin tot orasul. Evident, baiatul cel nou este ucigasul si, in mod clar, o place doar fiindca isi doreste sa o faca faramite. Nu e asa?

Cu cat Ellie il cunoaste mai bine pe Seth, cu atat e mai convinsa ca e un criminal psihotic. Problema e ca este cel mai dulce criminal psihotic pe care l-a intalnit vreodata. Ca sa nu mai vorbim despre cat de bine arata de fapt. Asa ca nu conteaza cat de tare incearca, nu reuseste sa nu se indragosteasca de el. Va gasi Ellie adevarata dragoste? Sau vara inceputurilor va deveni vara finalurilor?

Sursa: Goodreads

Traducere facuta de mine

Recenzie "Cold Kiss" de Amy Garvey

It was a beautiful,
warm summer day,
the day Danny died.

Suddenly Wren was alone and shattered. In a heartbroken fury, armed with dark incantations and a secret power, Wren decides that what she wants—what she must do—is to bring Danny back. But the Danny who returns is just a shell of the boy Wren fell in love with. His touch is icy; his skin, smooth and stiff as marble; his chest, cruelly silent when Wren rests her head against it. Wren must keep Danny a secret, hiding him away, visiting him at night, while her life slowly unravels around her. Then Gabriel DeMarnes transfers to her school, and Wren realizes that somehow, inexplicably, he can sense the powers that lie within her—and that he knows what she has done. And now Gabriel wants to help make things right. But Wren alone has to undo what she has wrought—even if it means breaking her heart all over again.

_____________________________________

     Ei bine, dragilor, mi-e greu sa vorbesc despre Cold Kiss. Am sentimente atat de amestecate fata de ea, atat de strans legate intre ele. M-am obisnuit in timp ca, pe langa proza si continut, dupa asta sa judec un roman: dupa simtamintele pe care mi le trezeste. Da, unele lecturi sunt amuzante si dulci. Altele sunt complicate si interesante. Sunt carti pe care nu le mai deschid a doua oara fiindca mi-au frant inima si carti la care ma intorc tocmai din acelasi motiv. Am mai spus, am citit mult paranormal la viata mea. Daca nu mult, atunci macar suficient. Dar stiu ca aceasta o sa imi ramana in minte. Ca nu o sa o uit curand.
      Ceea ce pe mine m-a frapat la Cold Kiss a fost cat veridic adolescenta mi s-a parut Wren. Cat de specific i-a fost comportamentul si, in acelasi timp, cu cata naturalete i l-a descris Amy Garvey. La inceput, am fost sceptica. Apoi m-am pus pentru o clipa in locul personajului si totul s-a schimbat. E o carte care m-a prins de la inceput, desi initial nu intentionam sa o citesc chiar acum. Dupa ce am descarcat-o, am vrut sa o las pur si simplu si sa iau una din maldarul de carti mai... palpabile, sa le zic asa, care ma asteapta. Dar nu mi-au trebuit decat cateva propozitii ca sa ma cufund in lectura. Si toata neincrederea mea initiala s-a dus de rapa.

I WASN'T THINKING ABOUT FALLING IN LOVE the day I met Danny Greer. 

      Wren si Danny s-au cunoscut in liceu. Complet accidental, intr-o zi ca oricare alta, intr-un loc la fel de bun ca oricare altul. Si s-au indragositit. La prima vedere? Nu asta e impresia pe care mi-a lasat-o. A fost atractie, a fost interes si in curand s-a intamplat. O relatie ca oricare alta, cu bune si cu rele. Danny e baiatul care fuge dupa ea pentru a ii fura inca un sarut. Care incearca sa o invete sa cante la chitara. Care o schiteaza in o mie dintre desenele lui. Care vrea sa o transforme in eroina de manga. Care e dragut cu sora ei si care o iubeste cu sinceritate. E baiatul care ii zambeste intr-un mod special, care o tine de mana ore in sir in zilele reci, care o cauta mereu cu privirea pe coridoare. Apoi, Danny nu mai este. Pur si simplu. O noapte de vara, alcool, un accident de masina. Si telefonul primit de la Ryan, care o anunta de moartea lui. 

      Dar pentru Wren, Wren cea care a fost parasita de tatal ei, Wren a carei mama refuza pur si simplu sa admita ca in familia lor femeile au puteri pe care altele nu le au, asta nu poate fi adevarat. Pur si simplu. Nu se poate ca singurul baiat pe care l-a iubit vreodata sa fie mort. Asa ca incearca din rasputeri sa il aduca inapoi. Si reuseste.

       Numai ca Danny nu mai e cel care era. Nu stie ca a murit. Nu isi aminteste mare lucru din trecutul lui. Nu stie ce se intampla. Pentru el, nu exista decat Wren. Are nevoie de ea. Fara prezenta ei, e confuz si dezorientat. Acum, inima lui Danny nu mai bate, iar el e rece precum gheata. Sa iti ascunzi iubitul mort in garajul nefolosit al unei vecine batrane nu e chiar visul oricarei adolescente. Dar sa constientizezi incet si dureros ca el nu e decat umbra baiatul pe care l-ai iubit? Ca acela pe care ai vrut sa il aduci inapoi e pierdut pentru totdeauna? Sa incepi sa te temi de el? Sa observi ca incepe sa se risipeasca din ceata si sa stii ca in curand isi va aminti totul? Sa iti fie groaza de momentul in care el isi va da seama de adevar si tu va trebui sa ii explici? Fiindca, pana la urma, ce e de explicat? Puterile lui Wren sunt un secret. Mereu au fost. Asta pana la Gabriel DeMarnes, cel care, in ceea ce o priveste, o poate ajuta in aceeasi masura in care o da peste cap.

      Gabriel e baiatul nou in scoala. Si, cu toate ca e dragut, Wren nu i-ar acorda atentie daca nu ar fi mica problema cu cititul gandurilor. Cu toate ca asa cum el tine sa ii explice, e mai mult o percepere a sentimentelor, Wren nu e incantata ca poate vedea atat de clar prin ea. Mai ales dupa ce el afla de Danny si, incet-incet, ea incepe sa se simta usor atrasa de el. Iar apoi, Danny isi aminteste brusc tot. Si desi unica solutie ii frange inima, trebuie sa recurga la ea.

      

          Citate:

   
     We were completely different. Danny was tall, sweet, graceful despite legs that went on forever. I was little, moody, uncoordinated. We didn't like the same music or the same movies. He put onions and mushrooms on his pizza and never wore socks and could sleep through a pipe bomb. I survived on bananas and yogurt and always wore hats and got carsick unless I chewed gum with my headphones on. It didn't matter. I loved him.

     Love like that is what they make movies about. It's the thing you're supposed to want, the answer to every question, the song that you're supposed to sing. But love like that can be too big, too. It can be something you shouldn't be trusted to hold when you're the kind of person who drops the eggs and breaks the remote control.
   Love doesn’t break easily, I found. But people do.

   Regardless of fairy tales, love doesn‟t always mean a happy ending.

   It wasn’t love right away, because nothing ever is, no matter what the songs say, but it was the start of it. A beginning in one way, and the end in another. I think that might always be true of love. 

   Whoever decided that love should hurt sucks.It's been silent for too long, and I watch as Mom wipes a tear off her cheek. Whoever decided that life should hurt sucks even more.

   Mai era un citat foarte dragut pe care as fi vrut sa il postez, dar chiar nu il gasesc acum. Ideea e ca mi-a placut aceasta carte mult mai mult decat ma asteptam. Wren e un personaj de care m-am atasat intr-o oarecare masura. Face intr-adevar multe greseli. Asa cum spune si ea, nu gandeste consecintele mai departe de urmatoarele zece minute. Actioneaza din impuls. E egoista si depasita de situatia creata. Epuizata de probleme. Pe de alta parte, e o adolescenta care se lupta cu consecintele propriilor actiuni. Majoritatea isi pot da ochii peste cap si spune: Lucrurile ar fi fost mai simple daca fetita ar fi gandit si nu si-ar fi adus iubitul mort inapoi la viata. De acord. Dar imi pun intrebarea, cati dintre noi, daca ar avea puterea sa o faca, nu ar vrea sa mai capete timp cu persoanele iubite? Cold Kiss nu e o carte de actiune. Sunt mai mult sentimente, decat orice altceva. Poate ca nu e o carte pentru toata lumea. Dar a fost o carte pentru mine, cu siguranta.
    Singurul lucru care ma face sa scad din nota este acea mica relatie cu Gabriel. Pur si simplu, mi s-a parut in plus. Usor fortata. Dar o sa ma ocazia sa o urmaresc in cartea a doua, care apare in semptembrie daca nu ma insel. Si atunci poate o sa imi schimb parerea.

Nota: 4/5

     

Recenzie "Fior" de Maggie Stiefvater

 

      De mulţi ani Grace îi observa pe lupii din pădurile aflate în spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni – lupul ei – a reprezentat mereu o prezenţă fără de care nu mai putea să-şi închipuie viaţa.   
     Între timp, Sam trăia două vieţi: iarna, în pădurea îngheţată, protejat de haită şi mereu în compania unei fete neînfricate, iar vara, puţine şi preţioase luni petrecute ca om… până când frigul îl făcea să se transforme la loc. 
     Acum, Grace face cunoştinţă cu un băiat cu ochii galbeni, care i se pare atât de cunoscut, încât i se taie răsuflarea. Este lupul ei, el trebuie să fie. Dar, pe măsură ce iarna se apropie, Sam trebuie să se lupte ca să îşi păstreze forma umană sau să rişte să o piardă pe Grace, dar să se piardă şi pe sine… pentru totdeauna.

__________________________________________________

      Stiti cartile acelea care credeti ca nu le veti cumpara vreodata? Treceti pe langa ele prin librarii, le vedeti in vitrine, auziti vorbindu-se despre ele, le gasiti prin bibliotecile altora si totusi spuneti ca voi nu le veti citi niciodata, fiindca la urma urmei sunt doar alte carti care repeta o poveste pe care o stiti deja, cu personaje cu personalitati identice si nume diferite? Pentru mine, Fior parea un astfel de roman. Pana cand s-a intamplat ceva indefinit si am zis ca nu strica sa vad si eu despre ce e vorba. Si in final am realizat ca si dupa ani intregi de citit paranormal, inca nu le-am vazut pe toate.
    De ce zic asta? Nu fiindca Fior reprezinta neaparat o noutate, ci fiindca am lasat mult timp sa treaca pe langa mine o poveste emotionanta, placuta si in felul ei unica. O carte care sunt aproape sigura ca m-ar fi incantat si atunci, desi poate ca e mai bine ca am citit-o acum. Acum, cand nu mai caut atat de mult actiunea intr-o carte, cat sentimentele si gandurile si conflictele interioare ale personajelor. In Fior nu este o naratiune trepidanta, ci una lenta, dulceaga, care curge in propriul ritm, valorificand nu momentele care iti taie respiratia, ci pe cele banale. Le da frumusete si pretiozitate. Te face sa te temi de clipa in care Sam si Grace nu vor mai fi impreuna, acum, cand vietile lor sunt atat de legate si prezenta lor unul in existenta celuilalt este aproape constanta.
     Inca de cand a fost atacata de lupi, la unsprezece ani, Grace este fascinata de ei. De urletul lor trist, de ochii lor umani, de felul in care se strecoara prin padure. Si mai presus de toate, este fascinata de el. Lupul ei. Cel in ai carui ochi a privit pe cand restul haitei o musca si o ranea.  Cel care a scos-o din mijlocul haite si a dus-o in siguranta acasa. Cel care o priveste chiar si acum dintre desisurile padurii, iarna de iarna. Cel care o obsedeaza intr-un fel care, pe cat de nesanatos pare a fi, pe atat de mult o intregeste sufleteste. Dar in toti acesti sase ani, Grace nu si-a putut imagina adevarul. Pana cand totul o loveste dintr-o data. Pana cand Jack Culpepper pare sa fi fost omorat de lupi. Pana cand trupul lui dispare de la morga si toti se grabesc sa indeparteze haita. Pana cand il gaseste pe terasa ei, cu sangele scurgandu-i-se din rana, cu aceleasi pupile galbene parca ireale. Numai ca nu mai e lup, ci un baiat care ii starneste curiozitatea, care o atrage si de care, oricat de ilogic ar parea, este deja pe jumatate indragostita.
      Lumea lui Sam se masoara in ierni si in veri inca din copilarie. Ore nesfarsite petrecute in frig si zapada, in mijlocul haitei, privind totul prin ochii unui lup. Veri toride, in care se bucura de umanitate, de caldura, de tot ceea ce il face sa fie Sam. Si in care, mai presus ii simte lipsa. A asteptat-o ani intregi sa se transforme. Dar, cu toate ca este singura fiinta pe care si-ar dori sa o poata lua cu el, Grace nu s-a preschimbat niciodata.
      Acum, este sansa pe care nu au avut-o niciodata. Este septembrie, dar impuscatura, desi nu ar fi trebuit, a declansat transformarea. Toti erau convinsi ca Sam nu ar mai fi trebuit sa fie om in anul acela, dar este. Un baiat ranit, dezbracat, zacand pe veranda lui Grace. Aceeasi Grace care il duce la spital. Care stie deja adevarul despre el. Care il primeste in casa ei si face tot posibilul sa il mentina om. Si de care este indragostit inca de pe vremea cand erau doua specii diferite. Pe cat este de dulce, pe atat este de imposibil. Este ultimul lui an. O simte. Iar in curand, cand iarna o sa se lase, cand frigul o sa creasca, o sa devina lup. Si or sa fie separati pentru totdeauna.
     Dar pana atunci, Jack Culpepper este varcolac. Un varcolac furios, needucat si tanar. Care nu isi poate controla transformarile. Un varcolac periculos. Apoi, Isabel Culpepper gaseste poze. Poze cu chipul fratelui ei, atat in forma de lup, cat si umana. Poze facute de Olivia, prietena lui Grace, de care aceasta pur si simplu nu mai poate da cu usurinta de cand s-au certat. Iar Shelby, care viseaza ca intr-o zi Sam si cu ea vor reprezenta perechea alpha a haitei, incearca din rasputeri sa o inlature pe Grace din drum.
      Ceea ce face deliciul acestei carti sunt personajele. Detaliile bizare ale vietilor lor. Purtarea lor. Ticurile lor. Grace este practica, cu o placere bizara ca totul sa fie la locul lui. Cu parintii care nu au dat niciodata dovada de energie parentala. E aproape ca si cum se creste singura. Iar Sam? Sam este printre cei mai dulci baieti despre care am citit eu vreodata. De obicei, am o pasiune pentru acele personaje cu alura de baiat rau. Sam nu are nimic din asta. Este nesigur. Timid. Ii place poezia si scrie cantece. Are nevoie de constiinta lui pentru a trai, motiv pentru care ii displace atat de mult sa fie lup. Si are un trecut in spate care te poate lasa fara cuvinte. El si Grace sunt diferiti, dar potriviti. Se completeaza foarte bine unul pe celalalt.

        Citate:


     Parca crezusem mereu ca sunt o imagine completa, dar Sam imi aratase ca sunt puzzle si ma desfacuse si ma pusese la loc.


     Existau oameni si existau lupi, si existau cei care erau pe drumul dintre unii si altii.

    In plus, proza acestei carti este superba. Maggie Stiefvater se deosebeste de ceilalti autori de paranormal pe care i-am citit. Ea nu se concentreaza doar pe actiune. Descrierea in cartile ei are un loc important. Sentimentele. Totul abunda de sentiment. Si totul reuseste sa para dulce si amarui, pana cand uit ca finalul ar trebui sa fie inevitabil si incepi sa speri, asemenea lui Grace, ca acolo  undeva exista tratamentul.
      O sa imi pierd credibilitatea pentru atat de multe note mari, dar, de cand am inceput sa scriu pe blogul acesta, parca am citit numai carti bune.

Nota: 5/5

De obicei nu mi se intampla, dar cat timp am citit cartea, mi s-a parut straniu de potrivita cu melodia aceasta:

 

 

     

Recenzie "Elemental" de Brigid Kemmerer

 

Earth, Fire, Air, Water – they are more than you dream.

As an air Elemental, 17-year-old Emily Morgan doesn’t have much power. That’s okay—she knows what happens to kids who do.

Like Michael Merrick. He’s an earth Elemental, one with enough power to level cities. Which makes him sexy. Dangerous. And completely off limits. At least according to Emily’s family.

But her summer job puts her in close contact with Michael, and neither of them can help the attraction they feel. When forces of nature like theirs collide, one misstep could get someone killed. Because Emily’s family doesn’t just want her to stay away from him.

They want him dead.

_______________________________________________________

     Nu prea gasesc mare lucru de care sa ma leg cu privire la Elemental. In realitate, ce e de spus despre o carte de cincizeci de pagini, 0,5 intr-o serie, care practic explica inceputul intregii povesti? Pai, ar trebui sa fie multe. Dar eu sunt un pic in pana de idei, ca sa zic asa. 

    Poate ca daca as fi citit intai Storm, Elemental ar fi insemnat raspunsul la multe intrebari pe care mi le-as fi pus pe parcurs si ar fi fost o usurare sa pot in sfarsit sa ma lamuresc. Asa, e doar o poveste care m-a lasat confuza pana cand o sa ii lecturez continuarea si o sa pun in ordine in mintea mea anumite aspecte. Nu va fi o recenzie lunga. Nu sunt multe despre care sa pot sa vorbesc.

   Brigid Kemmerer ne deschide portile unui oras. Un oras in care oamenii au control asupra elementelor. Puteri. Puteri ce nu trebuie sa depaseasca limite. Si atunci cand se intampla, atunci cand cineva e suficient de inzestrat incat sa controleze aspecte ale naturii in feluri in care ceilalti nu reusesc, e considerat periculos. E temut. Judecat. Evitat. Stigmatizat. Fatis tolerat. Dar pe la spate, cu totii cred ca trebuie eliminat. Fara discutii.

    E situatia lui Michael Merrick. El nu are decat optsprezece ani si o putere asupra pamantului care depaseste granitele normalului. Cei ca el isi pot lua de obicei forta din sol. Asta e limita puterii lor. Dar limita darului lui Michael? Nici macar el nu stie. Cand  familia sa s-a mutat in comunitatea in care locuiesc acum, a fost incheiata o intelegere. Ceilalti il vor tolera pe Michael atata timp cat nimeni nu va fi ranit. Cat va ramane sub control. Cat nimic rau nu se va intampla. In realitate insa, lucrurile nu sunt asa. Cei care ii stiu adevarata natura se tem de el. Il urasc. Il vor mort. Si ii vor forta tot autocontrolul in incercarea de a-l face sa rabufneasca. De a ceda si de a-i rani. De a-si folosi in orice fel forta superioara. Singura dorinta a lui Michael e sa plece, cu toate ca stie ca nu poate ajunge prea departe. Iar singurul sfat pe care parintii i-l pot da este sa indure totul. Si sa ii evite pe cei care il provoaca. Intrebarea e cum sa sa faca asta, atata timp cat ei sunt cei care il cauta?

    In familia lui Emily Morgan, toti il urasc pe Michael, de la parintii ei la fratele sau mai mic, Taylor. A fost crescuta sa il considere periculos si gata sa scape oricand de sub control. In jurul ei, mereu se vorbeste despre problema Merrick si despre cum aceasta ar trebui rezolvata. Dar tot ce isi doreste Emily e sa scape din toata aceasta patura sufocanta de ura. De asta are nevoie disperata de slujba ei de vara la complexul sportiv. Parintii nu i-ar da niciodata bani pentru un apartament si cheltuieli, dar ea vrea sa se mute la New York si sa isi incerce norocul pe Broadway. In realitate, reusita nu conteaza atat de mult. Un loc nou si o noua existenta. Asta e ceea ce ii trebuie.

    In ceea ce o priveste, Emily poate controla aerul. Nimic special, insa. Uneori isi doreste sa aiba mai multa putere. Apoi isi aminteste ce se intampla cu copii inzestrati si renunta la gandurile ei. Noul sau serviciu e plictisor si pustiu. Asta pana cand acolo isi face aparitia Michael Merrick, murdar, raspandind un parfum care ii aminteste de vara si avand in mana o bata de baseball. Primul ei impuls e sa se ascunda sub tejghea. Si, desi reuseste sa isi infranga dorinta asta, il ataca cu o crosa de golf chiar daca el nu face nici o miscare impotriva ei. A fost crescuta sa se teama, pana la urma.

    Michael uraste familia ei, dar fata nu e deloc previzibila. Ii spune intr-adevar tatalui ei ca el a fost acolo si asta ii creaza neplaceri. Dar cum se face ca a tainuit micul incident care implica puterile lui? Sau faptul ca el continua sa isi faca aparitia la complexul sportiv chiar daca i s-a spus ferm sa nu se mai duca acolo?

      Pe de alta parte, Emily incepe sa puna la indoiala tot ceea ce a auzit vreodata. Ura nu vine de la Michael, ci de la ceilalti, care nu pot intelege cu adevarat ca el nu reprezinta un pericol. Da, e morocanos si batjocoritor. O ia in ras. Iar ea nu ii poate intelege toate reactiile. Dar Michael nu e atat de rau. Iar cand el este pus intr-o situatie dificila, ce e pe jumatate vina ei, trebuie sa ii sara in ajutor.

            Citate:

 He leaned in. “I come here every Wednesday and Friday.” Emily nodded. “You going to try to kill me every time?”

“I need this job,” she said, her voice full of false bravado. Like she’d had to dare herself to walk out here.
“Maybe you shouldn’t try to kill your customers, then."

“I know you think you’re alone, Michael, but you’re not. Your father and I love you. Your  brothers love you—”
He snorted. “Don’t be so sure about that. I caught the twins trying to write on my face with a Sharpie at three a.m. the other day.” 

“Are you still afraid of me?” She shook her head. “Good.” And he leaned over and kissed her.

“Come on. My brother could hit off this machine when he was eight.” She made a face. “Now I feel better.”

      Cum spuneam, ai nevoie de mai  mult ca sa te lamuresti ce e cu adevarat cu seria aceasta. Dar pare promitatoare si planuiesc sa citesc Storm cat mai curand. Asa ca desi oscilam daca sa ii acord mai multa incredere sau sa ii dau un 3,5 o sa risc totusi.

Nota: 4/5

Recenzie "Breathe" de Abbi Glines

Sadie White's summer job isn't going to be on the beach life-guarding or working at rental booths like most kids her age. With her single mother's increasing pregnancy and refusal to work, Sadie has to take over her mother's job as a domestic servant for one of the wealthy summer families on a nearby island.

When the family arrives at their summer getaway, Sadie is surprised to learn that the owner of the house is Jax Stone, one of the hottest teen rockers in the world. If Sadie hadn't spent her life raising her mother and taking care of the house she might have been normal enough to be excited about working for a rock star.

Even though Sadie isn't impressed by Jax's fame, he is drawn to her. Everything about Sadie fascinates Jax but he fights his attraction. Relationship's never work in his world and as badly as he wants Sadie, he believes she deserves more. By the end of the summer, Jax discovers he can't breathe without Sadie.

_____________________________________________ 


    Ei bine, lume, sper ca macar unei persoane i-a fost dor de mine si de recenziile mele, fiindca mie una cu siguranta mi-a fost dor de blog, asa micut cum este el. Coincidenta sau nu, prima carte din iunie este cu siguranta una pe care o pot numi cu usurinta de vara. "Breathe" nu ridica probleme existentiale. Nu aduce in atentie un subiect controversat, nici macar unul unic. Nu este o lectura complicata, care necisita atentie sporita si pauze mari in care sa cugeti la adevaratul sens al acelor propozitii. Nu. "Breathe" este cu siguranta o carte "de vara". Usoara, dulceaga, sinuoasa, as spune.
    Sa fiu sincera, am ales-o intamplator. Citisem deja "Existence" si am vrut sa continui cu ceva de Abbi Glines. Si cum nu mai voiam paranormal, fiindca "Obsidian" pare sa imi rada in fata de fiecare data cand citesc ceva din acel gen, ( si se tine si de mana cu fantoma lui "Onyx", daca vreti sa stiti ) am lasat "Predestined" pe alta data si am inceput seria "Sea Breeze". Am fost incantata sa regasesc acelasi stil cursiv si fluent care mi-a placut atat de mult in "Existence". Serios, sunt convinsa ca daca femeia aceasta ar gasi o idee cu adevarat unica si geniala si ar combina-o cu felul acela in care scrie, ar da lovitura. Nu stiu daca e valabil decat pentru mine sau daca vreunul dintre voi care a citit vreo carte de a ei are aceeasi parere, dar pe mine una ma vrajeste felul in care actiunea nu devine niciodata monotona, chiar si in momentele in care nu exista nici o actiune. Nu stiu daca ma fac inteleasa. Pur si simplu, imi place stilul, dincolo de poveste.
      Acum, cred ca "Breathe" este una dintre cartile acelea pe care le iubesti sau le urasti. Radical. Fiindca depinde foarte mult de ceea ce iti place sa citesti si, intr-un fel, de genul de persoana care esti. Nu stiu daca am mai mentionat, desi inclin sa cred ca da, dar mor dupa finalurile fericite. Nu e slabiciune, doar ca... mi se pare ca in viata se poate termina de atat de multe ori prost, incat e pacat ca macar intr-o carte lucrurile sa nu se sfarseasca macar 50% pozitiv ( gen "La rascruce de vanturi", ca sa ma fac inteleasa clar ). Si, desi am spus ca este o poveste dulceaga, cred ca e mai bine sa spun chiar dulce. Va dati si singuri seama din descriere ca nu e mare lucru original aici. De fapt, da cu usurinta spre cliseu. Inainte sa apasati "x"-ul rosu din colt, acum ca ati citit asta, vreau sa va ganditi: "Chimie perfecta" nu se poate incadra cu usurinta in categoria asta? Fata cuminte si baiatul rau? Sau, stiu si eu, "Amurg"? Fata stearsa si comuna care deodata face un vampir care a vazut fete mai frumoase si mai capabile timp de un secol sa se indragosteasca de ea? Ce vreau sa spun e ca fiecaruia dintre noi cred ca ii place cate un cliseu. Avem pur si simplu nevoie de ele. Sunt lecturile acelea din tren sau de seara inainte de culcare, lucrurile dulci si simple care ne mai iau gandul de la probleme si de la suparari. Ma indoiesc ca exista cineva care sa poata sustine cu sinceritate ca a citit doar carti esentiale. Cel putin, eu una nu cred in asa ceva, ca sa spun adevarul. Pentru fiecare e esential ceea ce ii face placere. Eu stiu clar ca ma face fericita sa citesc, de aceea continui. Asa ca, daca o sa citit "Breathe", nu o incepeti cu pareri preconcepute. Dati-i o sansa. E la fel de posibil sa va placa cum e sa o detestati cu tot sufletul vostru.
     Cand Sadie White se muta din Tenesse in Sea Breeze, Alabama, nu se asteapta ca viata sa i se schimbe. La urma urmei, aceasta nu a fost niciodata normala, nu-i asa? Mama ei, Jessica, o regina a frumusetii in locul ei natal, pleaca de acolo cu visul de a reusi in viata. Nu se astepta insa ca lucrurile sa fie cu totul date peste cap de nasterea neasteptata a lui Sadie. Numai ca se intampla, iar ea devine o mama singura, niciodata suficient de matura pentru a intelege cu adevarat ca e responsabila pentru viata fiicei ei. In consecinta, Sadie si-a petrecut ultimii ani lucrand dupa scoala si crescandu-si practic mama mai mult decat lasandu-se crescuta. Acum, o iau de la capat, numai ca in curand vor fi trei. Jessica pur si simplu nu invata din greseli, iar ultima ei aventura a dus la o noua sarcina. Si, desi acum inca nu pare real, Sadie stie ca inca o persoana va necesita grija, hrana si afectiune.Doar ca  nu e pregatita sa fie mama surogat. De data aceasta, are nevoie disperata ca Jessica sa se descurce.
     Momentan, insa, e vara, iar ea incearca sa preia slujba Jessicai la una dintre casele de vacanta de pe insula legata de orasel, locul in care numai cei extraordinar de bogati isi permit o locuinta. Si, desi in mod normal Ms Mary nu angajeaza pentru patronul ei persoane atat de tinere, Sadie lucreaza bine si nu se lasa distrasa. Mai mult, pare sa nu ii pese ca e angajata in casa lui Jax Stone, cantaretul senzatie al momentului. 
    Nu intalnesti in fiecare zi un copil de zece ani care la o jumatate de zi dupa ce primeste o chitara sa poata canta dupa ureche un cantec al lui Bon Jovi. Asa ca toti au stiut ca Jax Stone o sa devina celebru. Numai ca faima inseamna lipsa de intimitate, nici un prieten si aparente idile cu diferite celebritati pentru a mentine interesul fanilor in jurul unuia sau al altuia. Asa ca Jax are nevoie disperata de vacantele petrecute la casa lui din Sea Breeze. Cele trei luni de vara, in care nu este inconjurat de fotografi si de fani disperati devin insa dintr-o data chiar mai bune. Fiindca in ziua in care ajunge in Sea Breeze, chiar acolo, pe coridorul pe care se afla camera lui, este cea mai frumoasa fata pe care a vazut-o vreodata.
     Sadie nu se numara printre fetele ale caror pereti sunt impanziti de posterele lui Jax Stone. Mai mult, nu se poate gandi la el ca la superstarul care a furat inima tuturor celor din America. Pentru ea, Jax este baietelul din pozele care impanzesc peretii casei. Este adolescentul cu o colectie uriasa de chitari, care insa pastreaza primul lui instrument cu sfintenie. Poate ca este un superstar, dar are o sensibilitate aparte pe care lumea nu pare sa o vada.
      La inceput, Jax o considera inca o fana disperata, dar greseala lui devine evidenta inca de la prima lor conversatie. Ea este singura fata pe care a cunoscut-o vreodata ce e impresionata de dragostea lui pentru copii. Care recunoaste ca nu ii cunoaste melodiile. Si care, dintre toate cantecele de dragoste pe care i le-ar putea dedica, prefera sa ii fie cantat "Wanted Dead or Alive". Primul cantec, interpretat la prima lui chitara.
      O relatie intre ei ar putea fi imposibila. El nu poate fi Jax Stone ramanand in Sea Breeze, Alabama. Iar viata ei e si asa destul de complicata. Dar amandoi isi doresc asta si amandoi stiu ca nu poate fi decat o idila de o vara. In septembrie, el o sa plece. La finalul lui august, ea va ramane. Si, dupa cum merg lucrurile, desi va fi just his summer girl, pentru ea, Jax Stone va insemna cu mult mai mult.
      Asa ca Sadie il va refuza pe Marcus, student la un colegiu in Tuscaloosa si va risca totul. Numai ca s-ar putea termina mai repede decat a crezut. Iar durerea ar putea depasi orice limite.

            Citate: 

 “You applied for this job not knowing I lived here?”[...]

 "My being here has nothing to do with you, sir, but has everything to do with the fact I want to eat and pay the rent.”

 “Don’t frown, beautiful. You fascinate me.”

“Wow, you’re incredible.”
  I smiled and blushed. “Thank you,” I replied.
 He frowned. “Now, could you go back inside and make yourself less sexy?”

  Cum spuneam. Poate sa iti placa sau poate sa nu iti placa. Banuiesc ca depinde foarte mult de gusturi. Dar mie una mi-a placut si sunt foarte sincera cu asta. A fost calda si dulce. Exact ce aveam nevoie. Sadie a reusit sa imi ajunga la suflet si sincer au fost cateva momente, ca acela cu Jax si cu fetita care isi pierduse tatal in Iraq pe care nu cred ca am sa le uit curand.

Nota:4/5

  P.S. Si acum, fara nici o legatura cu recenzia. Daca stiti cumva cum se poate rezolva aceea mica problema cu GFC, puteti sa imi dati un mail si sa imi explicati si mie, va rog?

Recenzie "Existence" de Abbi Glines

 

 What happens when you're stalked by Death? You fall in love with him, of course.

Pagan Moore doesn't cheat Death, but instead, falls in love with him.

Seventeen year old Pagan Moore has seen souls her entire life. Once she realized the strangers she often saw walking through walls were not visible to anyone else, she started ignoring them. If she didn't let them know she could see them, then they left her alone. Until she stepped out of her car the first day of school and saw an incredibly sexy guy lounging on a picnic table, watching her with an amused smirk on his face. Problem is, she knows he's dead.

Not only does he not go away when she ignores him, but he does something none of the others have ever done. He speaks. Pagan is fascinated by the soul. What she doesn't realize is that her appointed time to die is drawing near and the wickedly beautiful soul she is falling in love with is not a soul at all.

He is Death and he's about to break all the rules.

_____________________________________________________________________________  

     Deci, Existence de Abbi Glines. Adevarul e ca mi-e greu sa ii fac o recenzie, fiindca inca nu am sentimente bine definite despre cartea aceasta. Asa ca o sa incerc sa ma lamuresc pe parcurs, cand scriu. Sa despic firul in patru, ca sa zic asa, si sa delimitez cu claritate ce mi-a placut si ce nu.

     Trebuie spus despre stilul de scris al autoarei ca e foarte cursiv. Mi-a lasat impresia ca actiunea curge pur si simplu, cu fluenta si simplitate. Ce vreau de fapt sa zic e ca e incredibil de usor sa te pierzi in poveste si ca treci repede peste file. Nu neaparat fiindca se intampla lucruri atat de captivante incat te tin lipit de pagina ( monitor/telefon in cazul meu) si nu te mai poti opri pana nu afli cum se termina. In realitate, in carte sunt prezentate destul de multe aspecte ale vietii normale, de zi cu zi, a lui Pagan, incat,  la un anumit punct, daca nu ar fi spiritele sau transportorii, ai putea uita de intriga paranormala si te-ai complace cu usurinta in ideea ca e pur si simplu o poveste romantica. Dar exista intr-adevar ceva acolo, adanc inradacinat, care face ca lucrurile sa se miste in maniera lor obisnuita fara sa te plictiseasca. Si asta nu poate veni decat de la autor. In ceea ce priveste personajele, mi-au placut si nu mi-au placut.

      Pagan Moore vede fantome de cand se stie, dar asta a incetat de mult timp sa o mai impresioneze. Daca atunci cand era copil vorbea despre oameni care trec prin ziduri si pe care se parea ca nimeni altcineva nu poate sa ii vada, acum a invatat ca e mult mai bine sa tina pentru sine. Mai mult, cum spiritele lui Abbi Glines nu pot vorbi si nu iti fac nici un rau, nu vor sa le implinesti o ultima dorinta sau nu te haituiesc de dragul bantuitului, solutia cea mai usoara, logica si clara este sa le ignori. Si Pagan a inteles asta. Pana in prima zi de scoala, cand il vede.

      El e probabil cel sexy baiat pe care ea l-a vazut vreodata. Genul cu zambet superior, ochi albastri, care o asteapa in sala goala de clasa si ii vorbeste.  Ceea ce e ciudat. Mult prea ciudat. Si nu fiindca Pagan nu e obisnuita ca baietii frumosi sa ii vorbeasca. Ci fiindca in mod evident tipul e mort, iar pana acum mortii au fost mereu tacuti precum mormintele. 

       Dar, pe langa picatura de supranatural din viata ei, Pagan trebuie sa ii fie tutore lui Leif Montgomery, jucator vedeta in echipa de fotbal a scolii, fost iubit al majoretei sefe, persoana despre care nu a avut si e convinsa ca nu va avea o parere buna. Numai ca se insala. Leif are in spate o poveste despre care nimeni altcineva nu stie. In plus, e ferm hotarat sa ii demonstreze lui Pagan ca nu e asa cum ea il crede. Mai mult chiar, da toate semnele ca isi doreste ca intre ei sa fie ceva mai... special. Iar ei nu pare sa ii displaca asta, pana in momentul in care o conversatie intre el si Kendra ii da noile sentimente peste cap.

       Apoi se intampla accidentul. Si pe cand toata lumea ii spune ca s-a salvat tocmai fiindca nu purta centura de siguranta, spiritul vorbitor si sexy sustine contrariul. Dar Pagan e mult prea obosita si socata ca sa judece problema cu atentie si, pe parcurs, capitolul acesta pare incheiat. Acum, desi Leif e ferm convins ca e vinovat de accidentul ei, gaseste curajul de a isi marturisi sentimentele. Si, cu toate ca nu mai e sigura ca asta e ceea ce isi doreste, Pagan devine iubita lui. 

       Cu toate acestea, normalitatea nu e pentru ea. Ziua in care se reintoarce la scoala este aceeasi zi in care se pare ca Dank Walker, solistul formatiei Cold Soul, devine elev in liceul lor. Si, pe cand toti par extaziati de prezenta lui, ea e pur si simplu socata. Fiindca Dank nu e nimeni altcineva decat spiritul ei, cel care i-a cantat la chitara in camera de spital si care i-a oferit o explicatie contrara celorlalte pentru salvarea sa din accident. Si, desi nu mai intelege nimic, acum Pagan e urmarita de o fata ciudata, blonda, care cu siguranta nu e umana si care sustine ca e aici pentru a indrepta o greseala. Si se pare ca, desi refuza cu indarjire sa ii explice tot ceea ce se petrece, Dank e singurul care o poate salva.

           Citat:

   "He told me the man who wrote my favorite books, The Chronicles of Narnia, said that ‘You are not a body. You have a body. You are a Soul’.” She smiled at the idea like it was    

  brilliant.

    “Today you are You, that is truer than true. There is no one alive who is Youer than You.” 

                                                                                          Dr. Seuss

    “I love you,” I said, causing his face to contort in pain. “I’m not a man so I do not have a heart that loves as a human does. I’m an immortal god that dwells with supreme power because I hold the keys to Death. But you are my existence. I am yours.” Hot tears streamed down my face as I stared into the face of someone who comprehended an emotion much stronger than my weak, feeble words of love.

     Acum, ca am vorbit in general despre carte, inca am ramas cu marea intrebare. Mi-a placut de fapt sau nu? Ei bine, nu mi-au placut numele personajelor. Recunosc. Absolut deloc. Pagan ca Pagan, dar Dank ori de cate ori il rostesc imi suna de parca as arunca o pietricica intr-un tub de alama si s-ar tot lovi de pereti. Dar pot numele a doua personaje sa scada din valoarea unei carti? Nu. Fiecare cu preferintele lui. Atunci caractele. Pai, aici ar fi cate ceva de spus. 

      Nu imi place Pagan in mod special, dar recunosc ca e totusi destul de credibila ca personaj. Pot sa inteleg de ce a ramas iubita lui Leif, chiar daca era indragostita de Dank. La urma urmei, cu totii simtim nevoia de siguranta, nu? Dar criza pe care a avut-o la un moment dat? Mi s-a parut prea mult. Inteleg, ii simtea lipsa, dar totusi, Dumnezeule, uneori trebuie sa ridici capul sus si sa incerci sa traiesti. Vreau sa zic, cu ce e mai bine daca te ascunzi sub patura? Nu e ca si cum lucrurile se rezolva de la sine. Dar ii admir decizia finala. Sacrificiul adevarat. 

      Dank. Pai, da, Dank. Am inteles de ce a pretins ca este elev de liceu. Dar relatia lui cu Kendra? Serios, daca nu e o explicatie buna in cartea a doua, o sa raman cu impresia ca a fost doar un gest prostesc si fara rost. O putea tine la distanta de el pe Pagan si fara sa ii franga inima, ce Dumnezeu. 

       Poate ca am lasat impresia ca nu m-a incantat. Nu e chiar asa. Mi-a facut placere sa o citesc, chiar m-am simtit bine. Si sincer, am fost mereu curioasa cum o sa se rezolve totul, ceea ce e bine. E genul de roman in care multe persoane nu sunt ceea ce par. Dar intrebarea care se pune pana la final este una singura: va fi Pagan demna, in ochii zeitatilor, sa primeasca dragostea Mortii?

    

                           Nota: 4/5

Recenzie "The boyfriend thief" de Shana Norris

 

 Avery James has her life planned out: this summer she'll work with a humanitarian program in Costa Rica, next year she'll graduate at the top of her class, and after that, college and medical school. Perfect, planned, total order.


The only problem: getting the rest of the money she needs for the trip before the deadline. Hannah Cohen, her biggest competition for the valedictorian title, makes an unexpected offer: If Avery can win over Zac Greeley and make him break up with Hannah before the end of the school year, a check for five hundred dollars is all hers. Faced with the prospect of spending yet another summer working as a giant hot dog, it's an offer Avery can't refuse.


Zac is nothing like Avery expected. Within his chaotic world of midnight slushie runs and spontaneous dance parties, her total order is quickly falling apart while Hannah seems poised to get everything she wants. But just how much is Avery willing to give up for the perfect, planned life?

_________________________________________________________________________ 

     Cand am descarcat "The boyfriend thief", recunosc ca eram plictisita. Fara chef. Inca sub vraja a "Obsidian" si cautand ceva dulce si usor, amuzant, care sa ma scoata din monotonie. Care, sincer vorbind, sa faca mai suportabil timpul pana in august (pana la Onyx - da, da, disperata). Si am gasit lucrurile astea. Dar, in acelasi timp, si ceva mai mult.

    Din ziua in care mama ei i-a parasit, nimic nu a mai fost la fel pentru Avery James. Pentru ea, lucrurile nu s-au dovedit deloc usoare. Intr-o zi, avea o mama. Apoi, intr-o dimineata, s-a trezit si ea nu mai era acolo. Asa ca Avery si-a petrecut ultimii cinci ani din viata incercand sa o urasca. Incercand sa faca lucrurile sa mearga. Sigura ca ea e cea care trebuie sa ii adune pe toti atunci cand pareau sa se sfarame in bucati. Si, mai presus de toate, convinsa ca este numai vina ei ca mama a plecat. 

     Acum, la saptesprezece ani, Avery are o slujba - lucreaza la Diggity Dog House, ceea ce inseamna ca uneori trebuie sa poarte un costum stupid, interpretandu-l pe Bob the Hot Dog si dansand The Hot Diggity Shuffle ori de cate ori i se cere, asta daca nu vrea sa isi piarda locul de munca - notele ei sunt exceptionale si stie ce vrea in viitor, atat in cel indepartat, cat si in cel ingrozitor de apropiat. Sa mearga in Costa Rica pe post de voluntar ar insemna mult in aplicatia ei pentru Facultatea de Medicina. Numai ca nu e singurul motiv pentru care vrea cu orice pret sa ajunga acolo. In interior, Avery nu a trecut niciodata peste plecarea mamei sale. Asa ca ideea de a o gasi intr-o zi si de a o intreba de ce a ales sa ii paraseasca nu ii da pace. Iar intamplarea face ca acesta sa fie unul dintre locurile despre care mama ei obisnuia sa vorbeasca cu pasiune. 

    Sa fiu sincera, Avery e genul de persoana infricosata ca va scapa totul din mana, ceea ce o face sa incerce sa le controleze vietile celor din jurul ei. Totul trebuie sa fie curat si la locul lui in casa. Fara dulciuri si mancare nesanatoasa, lucru pe care fratele si singurul ei parinte par sa le accepte cam greu. Cand tatal ei le-o prezinta ei si lui Ian pe noua lui prietena, Avery o simte ca pe un afront personal. E dovada ca ea nu e suficient de buna, ca nu reuseste sa faca totul perfect. Ca nu este suficienta. In lumea ei, mai presus de toate, exista convingerea ca oamenii mereu pleaca. Nimeni nu o sa ramana niciodata permanent, asa ca ea pur si simplu nu intelege: de ce tatal ei se expune din nou unei astfel de dureri? Mai ales ca, atunci cand si Trisha va iesi din viata lui, Avery va fi cu siguranta cea care sa adune din nou bucatile si sa reconstruiasca ceva durabil.

      Atunci cand profesorul de economie ii numeste pe Avery si pe Zac ca parteneri de proiect, e sigura ca ea va fi cea care va face toata treaba. La urma urmei, el este (dupa parerea ei) clovnul clasei. Nu ia niciodata lucrurile in serios. Pur si simplu, pare sa nu ii pese. Si apoi, este iubitul lui Hannah. Pe vremuri, Avery, Hannah si Elliot obisnuiau sa fie nedespartiti. Apoi, mama lui Avery a plecat si intre ei s-a intamplat acel "ceva" care a distrus tot. Acum, nu numai ca nu isi mai vorbesc, dar par si sa se urasca intre ei, ceea ce e rau, dat fiind ca Molly, cea mai buna si de fapt singura prietena a lui Avery pare sa fie indragostita de Elliot.

      Zac nu este nimic din ceea ce si-a imaginat Avery. Pe langa faptul ca are o multime de idei si e mai  mult decat nerabdator sa le puna in practica, este simpatic si de treaba. Iar ea pur si simplu nu poate intelege: ce are un baiat plin de ganduri nebunesti in comun cu perfecta, tipica si  mereu aranjata Hannah? 

      Una peste alta, Avery inca are nevoie de bani pentru a merge in Costa Rica si nu pare ca va face rost de ei prea curand. Asta pana cand Hannah insasi ii face o oferta: ii va oferi restul de bani cu o conditie - sa il seduca pe Zac si sa il faca sa se desparta de ea in putinele saptamani care au mai ramas pana in vara. Si, desi la inceput nu vrea sa accepte, putin santaj transforma totul intr-o propunere de nerefuzat. Numai ca, asa cum am spus, Zac nu e deloc asa cum si-a imaginat ea. Si, incet-incet, Avery James, pentru care dragostea e o idee prosteasca, incepe sa se simta atrasa de el. 

              Citate: 

 “Hot dog!” the boy cried, giving me a drooly grin. I patted him on the head and turned around to continue my mascot duties. But the little boy wasn’t done with me yet. “Dance!" Oh, no. Not happening, kid."

 “Okay, okay,” I growled. The shuffle was this stupid dance Mr. Throckmorton made up involving a kind of tap dance move—step, step, shuffle, step, shuffle,
repeat—while swinging your arms from side to side. And then for the finale, you jumped around and shook your bun at your audience. "

“A good businesswoman also understands that sometimes dynamics change and a computer can’t calculate all of the various conditions.”
“Hmm,” I said, slipping my arms around his neck. “And what conditions are those?”
“Well, for one, I really love hot dogs.” Zac’s mouth curled into a grin, his eyes twinkling in the light of a passing car. “And two, you look cute when you shake your
bun.”

     Sincer, mi-a placut cartea mult mai mult decat ma asteptam atunci cand am descarcat-o. Zac nu e nici el ceea ce pare, iar parerea celorlalti despre el, desi nu o arata, il raneste. Dar, intr-un fel, este tot ceea ce are Avery nevoie. El si convingerea lui ca, atunci cand lucrurile nu merg bine, nu fugi, ci incerci sa le repari.

Nota: 3,5/5

          

Recenzie "Chimie perfecta"

 

BĂIAT RĂU + FATĂ CUMINTE = CHIMIE PERFECTĂ

O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor.
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea.
Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?
Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă.
Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă.
Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot ce-mi doresc pe lume.
Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă…
O carte pentru băieţi răi şi fete cuminţi, pentru băieţi buni şi fete rele, o carte pentru băieţi şi fete, care a cucerit cititorii şi blogosfera!

________________________________________________________________________________ 


    Nu e genul meu sa postez recenzii la numai o zi una de alta, dar simt nevoia sa fac ceva totusi, asa ca am scormonit prin ce am citit in 2012 si m-am gandit: de ce nu? "Chimie perfecta" sa fie! Mai ales ca in curand o sa vorbesc si despre "Rules of Attraction".
     Asa, o sa fiu clara de la inceput si sper sa nu imi sara toata lumea in cap, fiindca e parerea mea si ma priveste: e o carte placuta, dar nu o carte extraordinara. De ce zic asta? Nu numai fiindca am citit carti mai bune, ci fiindca aveam asteptari mai mari. Povestea e buna. Imi place. O, da, chiar imi place. Chiar si finalul fericit, care era previzibil, totusi. Ce pot sa spun, sunt un vanator de finaluri fericite. Asta e, fiecare cu placerile lui. Dar in acelasi timp, voiam sa vad un alt stil, ceva care sa se muleze mai bine pe actiune, care sa imi aduca in fata ochilor mai clar sentimentele personajelor, o exprimare care sa imi faca mai accesibile dimensiunile lor sufletesti. Stilul lui Simone Elkeles e simplu si nu intr-un mod negativ. Dar "Chimie perfecta" avea potentialul de a se inscrie printre cartile mele preferate. Asa, a exercitat asupra mea o vraja timp de cateva zile, dar cam atat. Stiti, euforia. Apoi, cand am luat lucrurile mai la rece, m-am gandit mai bine. De ce zic vraja? Fiindca, asa cum spuneam, m-am lasat dusa de val cu finalul acela fericit. Inca de cand o citeam imi doream ceva mai consistent, mai sufletesc. A avut momente, bineinteles. Dar eu cautasem altceva, o altfel de analiza, care poate e mai greu de redat la persoana intai fara ca unora sa li se para ca devine plictisitor. Cu toate astea, raman la parerea mea. Se putea mai bine.
    Acum, personajele. Imi plac personajele. Chiar daca baiatul rau si fata cuminte au ajuns sa constituie un cliseu, de ce sa nu recunoastem: marea majoritate dintre noi ( serios, doar nu sunt singura? ) iubim sa citem asa ceva. Doar e visul oricarei fete, nu? Tipul care se deschide numai in fata ei si care are incredere numai in ea pentru a-i impartasi ce are pe suflet.
    Asa, ceva ce am apreciat totusi la felul cum e scrisa cartea? Faptul ca autoarea a dedicat cate un capitol fiecaruia dintre cele doua personaje principale. Am apreciat acest lucru, la fel ca si la "Naluca si Naucul". In timp ce in cartile scrise la persoana intai imi permit (de obicei ) sa ma atasez de personajul narator, aici am avut ocazia sa ii cunosc pe amandoi mai bine si sa ii inteleg. Si odata ce am inceput sa citesc despre ei, m-au cucerit.
    Alex Fuentes. Ce poate fi spus despre el? Ca are doua fete? Intrebarea care se pune e cine nu are. Nu, intr-adevar, Alex nu e deloc ceea ce vrea sa para. Ca sa o citez pe Brittany, exteriorul constituie logo-ul lui. Ceea ce este el. Alex Fuentes: mexicanul periculos, mortal si sexy. O fi el sexy, dar in interior e o cu totul alta poveste. Si nu toti au acces la ea. Dar intr-o lume a saraciei, unde bandele de cartier conduc jocul, unde supravietuiesti numai atata timp cat esti de o parte sau de alta a baricadei, unde nu exista zone intermediare, la ce te poti astepta? Alejandro Fuentes ( si mi s-a parut foarte interesant ca desi era foarte atasat de ceea ce era el de fapt nu dorea sa i se spuna Alejo, ci Alex ) si-a vazut tatal murind cand avea doar sase ani. Fara sa isi poata aminti fata criminalului, Alex incearca in zadar sa afle cine este. Intrat de tanar in Latino Blood, stie ca nu poate visa ca in viitor sa mearga la colegiu sau sa se ridice asupra conditiei lui actuale. Si, cu toate astea, desi nu vrea s-o recunoasca, si-o doreste. Familia lui e mai presus decat orice. Ar vrea sa le asigure fratilor lui o viata mai buna, una din care Blood sa nu faca parte. Intr-adevar, in interior nu e ceea ce pare la suprafata.
      Brittany Ellis e, daca ma intrebati pe mine, imaginea perfecta a pitipoancei de prin filmele americane. Blonda. Sefa majortelor. Pare sa nu aiba alta grija in viata decat ca bluza ei sa fie de firma si rujul sa aiba culoarea potrivita. Iubitul ei? Jucator de fotbal. Cuplul lor? De aur. Acesta e exteriorul. Din nou, interiorul aduce o rasucire de 180 de grade. Avand o mama un pic cam nevrotica, daca ma intrebati pe mine, care e rusinata de faptul ca fiica ei cea mare e o persoana cu dizabilitati, Brittany simte in mod constant presiunea exercitata asupra ei. Aceea de a fi fiica perfecta, fata perfecta, eleva perfecta. Isi iubeste cu sinceritate sora. De fapt, pentru a fi pe deplin corecta, sora ei e mai presus decat orice. Chiar si anul viitor, cand va merge la facultate, Brittany va alege ceva aproape de casa, pentru a fi in continuare in preajma lui Shelly. Asa ca nu, fata egoista nu pe care o vad toti nu se gandeste deloc numai la ea insasi.
      Existentele lor se dau peste cap in momentul in care sunt numiti parteneri la ora de chimie a lui Petterson. Brittany e hotarata sa il ignore. Pur si simplu, nu vrea nici o legatura cu cineva despre care se spune ca face trafic de droguri si ca si-a petrecut vara prin inchisoare. Nici Alex nu vrea vreo legatura cu mica regina a frumusetii. Asta pana in momentul in care el si Lucky incheie un pariu: daca Alex va reusi sa se culce cu Brittany pana de Ziua Recunostintei, masina lui Lucky va intra in posesia lui. Si ceea ce incepe ca un pariu prostesc se termina cu o descoperire care e pe cat de minunata, pe atat de cruda: nici unul nu e ceea ce pare. Mai mult, chimia dintre ei doi este perfecta.

            Citat:

            ”Vreau să aflu cum pot s-o fac să râdă. Vreau să știu de ce plânge atunci când plânge. Vreau să știu    cum ar fi dacă s-ar uita la mine ca la cavalerul ei în armură strălucitoare.”

           ”M-a atins de parc-aș fi fost făcută din sticlă.

           M-a sărutat de parcă voia să păstreze amintirea asta pentru tot restul vieții.”

       

       ” Se întoarce cu spatele la mine.

          - Ești dezgustător.

         - Ce-ai zice dacă ți-aș spune că am forma un cuplu de milioane ?

          - Aș zice că ești un idiot.”

   Per total, cum am zis, nu e o carte rea. Nici una care sa nu merite citita. Doar ca eu ma asteptasem la mai mult, vrusesem mai mult, sperasem mai mult. Mi-a placut ca Alex si Brittany au trecut totusi barierele societatii, ca nu s-au lasat ( intr-un final ) influentati de ceea ce dictau cei din jurul lor. S-au indragostit si asta a fost tot. De aici, lucrurile au curs natural. Fluent.

Nota: 3,5/5

Recenzie "Uneori, sub clar de luna"

 

Lumina lunii e periculoasă – alungă intimitatea întunericului şi scoate la iveală lucruri care ar fi mai bine să rămână ascunse...
Shelby este îndrăgostită de misteriosul Austin Bridges al III-lea, pe care l-a cunoscut într-o tabără de reeducare, cu o vară în urmă.
Acum, ea învaţă la Academia Steinfelder, o severă şcoală elveţiană pentru fete… ce poate fi mai rău de-atât?
Cum nu mai are nicio veste de la iubitul ei, Shelby este îngrijorată – mai ales că vede într-un tabloid o fotografie în care el apare alături de prinţesa pop a Europei.
Dar Austin nu este doar fiul unui star rock, ci şi un vârcolac sexy, iar legătura lui cu Shelby este mult mai puternică decât bănuieşte ea.
Austin reuşeşte să se strecoare la Steinfelder şi îi dezvăluie lui Shelby adevăratul motiv pentru care s-a ţinut deoparte în tot acest timp. Prizonieră în şcoală, din ce în ce mai conştientă de pornirile ei ancestrale, Shelby realizează că iubirea ei pentru Austin o va costa mai mult decât îşi imaginase vreodată.
Şi, în curând, va fi noapte cu lună plină...

_____________________________________________________________________________

    Sa vedem... O mai stiti pe Shelby Locke, nu-i asa? Fata din Beverly Hills cu o mama vitrega demna de Cenusareasa? Care a fost trimisa in Tabara Semilunii doar fiindca a fost si ea la un pas sa sarute un baiat? Care ajunsa acolo s-a implicat atat de mult in a ajuta un varcolac incat a ajuns iubita lui? Fata care nu se teme sa planga sub clar de luna? Ei bine, eu o mai stiu. Si, cu toate astea n-am facut o recenzie la primul volum si nici n-am sa fac. De ce? Fiindca eu l-am cumparat cand a aparut, cam acum doi ani, daca nu ma insel. Si nu ca memoria mea nu e buna, dar nici chiar atat de buna incat sa vorbesc despre "Sa nu plangi sub clar de luna" fara sa o recitesc. Asa ca o sa spun ca eu primei carti i-as fi dat oricum 3/5. Nu ca e o carte rea, dar nici prea impresionanta. Draguta, per ansamblu.
    Si atunci, daca nu m-a atins in mod special, de ce am comandat eu continuarea? Fiindca am boala cu seriile neterminate. Ar trebui ca o carte sa fie chiar proasta ca sa nu citesc si ce urmeaza in cautarea unei evolutii. Si, cum am spus mai sus, nu e cazul.
    Acum, ca o mica paralela in trecut, dupa ce il ajuta pe Austin Bridges al III-lea sa fuga din Tabara Semilunii, stim cu totii ce se intampla. Shelby e trimisa la Canionul Rosu, unde e foarte probabil ca tot ce s-a intamplat in ultimele saptamani sa ramana in trecut. Dar Austin are alte planuri, asa ca o urmeaza pe Shelby in mijlocul desertului, intr-o "minunata" tabara de reeducare, unde marsurile fortate si sapatul latrinelor sunt metoda principala de corectie ( pe bune? ). Asa ca, pentru moment, se pare ca ei doi isi primesc sfarsitul gen "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" ( sau pana data viitoare, daca ma intrebati pe mine ), iar eu, cititorul cu fire romantica, primesc sarutul dupa care am asteptat intreaga carte. Toate bune si frumoase, un debut dragut, toate sansele ca autoarei sa i se imbunatateasca stilul si urmatoarea ei carte sa fie mai buna. Am pus "Sa nu plangi sub clar de luna" pe raft si mi-am vazut de viata mea, fara sa intuiesc ca Heather Davis avea alte planuri.
     Stiam de existenta a "Sometimes by Moonlight" cam de jumatate de an ( fara sa ma conving sa o descarc si sa o citesc ) cand Leda a luat hotararea sa o publice. Asa ca am profitat, am precomandat-o, am citit-o ( ferm convinsa ca daca publici o carte de 160 de pagini nu e nici o sansa sa existe volumul trei ) si acum incerc sa spun si eu cateva cuvinte despre ea.
     Asa ca, in primul rand, desi stiu ca la ei e aparuta doar ca e-book, intreb si eu, ( nu ca o critica, doar de curiozitate) de ce sa publici ceva de 160 de pagini? De ce nu poti sa scrii ceva mai mare (fiindca, sincer, mai puteau fi spuse lucruri in cartea asta), apoi volumul trei, daca tot vrei o trilogie?
Sau, daca nu ai chiar atat de multe idei, dar ai destul pentru a scrie o continuare, de ce nu le asterni pe toate intr-o singura carte mai compacta? In fine.
      In "Uneori sub clar de luna" e clar ca Shelby nu s-a intors la viata ei normala din Beverly Hills. Mai mult, tatal ei si Priscilla au inscris-o la o scoala din Elvetia, unde fetele bogate si problematice care au calcat stramb sau care au stat in calea parintilor lor, sunt trimise pentru a fi educate. Academia Steinfelder nu e de vis. E izolata si stricta. Un loc cu multe reguli si mancare proasta. Unde telefoanele si orice aparatura electronica e confiscata si unde te scoli la ora sase chiar si in weekend. Poate ca Shelby nu s-ar fi simtit atat de mizerabil, dar de cand au plecat din desert Austin nu a mai dat nici un semn de viata. Mai mult, intr-o revista a colegei ei de camera scrie ca el are chiar o noua iubita, nici mai mult nici mai putin decat senzatia muzicii pop Eva Maleva ( la inceput, eram ceva gen: "Pe bune, Eva Maleva?", dar dupa ce m-am gandit un pic mai bine, mi-am dat seama ca numele nu e chiar atat de ciudat in realitatea actuala ).
     Apoi, incep sa apara semne care indica prezenta lui Austin in castel: biletele si desene facute intr-un stil asemanator. Numai ca atunci cand Shelby si el se intalnesc in sfarsit, e clar ca nu Austin le-a lasat in urma. Dar realitatea are castig de cauza in fata incertitudinilor. In primul rand, el inca o iubeste pe Shelby si povestea cu Eva e o neintelegere. Si desi asta e tot ce are ea nevoie sa auda, mai e ceva chiar mai important: se pare ca in curand, fie ca vrea sa creada sau nu, Shelby va avea blanita. Iar acum, ca ea va fi varcolac, este mai mult decat iubita lui Austin. E partenera lui, pe toata viata. Si daca asta nu e suficient ca sa o sperie, se pare ca locul in care se afla, castelul in sine, a fost construit de un mercenar care si-a dedicat viata uciderii varcolacilor si care a innebunit la batranete, sustinand ca este urmarit de fantomele bestiilor. Iar acum, descendentii lui sunt in jur, gata sa o foloseasca pe ea ca sa il atraga in capcana pe Austin.
  
      Citat:


        "Iar cand intr-un final m-a sarutat, am uitat de Steinfelder.Am uitat de grija ca voi deveni varcolac. Am uitat de toate. Cand se spune ca poti sa te pierzi cu totul intr-un sarut, nu e o minciuna. Iar in acel moment, eu eram pierduta complet, fericita.
          E pacat doar ca nu poti ramane asa, pierduta. Nu poti ramane pentru totdeauna rupt de realitate. Oricat de tare ai incerca."

      Ce pot sa spun, nu e o carte rea. Numai ca e genul de carte care nu suna bine in romana. Nu din cauza traducatorului, nu. Ci din cauza denumirilor si... nu stiu, pur si simplu cred ca ar fi sunat mai bine in engleza. Dar e o carte placuta, nu spun nu, cu toate ca raman la parerea mea: putea fi inclusa in acelasi volum cu aceea care am inteles de pe blogul autoarei ca o sa apara. Cu toate astea, dat fiind ca primul volum a fost lipsit de astfel de momente, mi-a placut sa ii vad pe Shelby si pe Austin ca un cuplu. Si am apreciat faptul ca Shelby a fost speriata in fata perspectivei de a deveni varcolac, nu s-a entuziasmat imediat la ideea ca o sa fie impreuna cu el pentru totdeauna. Si parca, doar parca, fiindca a trecut mult timp de cand am citit-o pe prima, am vazut o oarecare evolutie in stil.

3,5/5