Recenzie "The Duff" de Kody Keplinger

"The Duff" by Kody Keplinger

    Seventeen-year-old Bianca Piper is cynical and loyal, and she doesn’t think she’s the prettiest of her friends by a long shot. She’s also way too smart to fall for the charms of man-slut and slimy school hottie Wesley Rush. In fact, Bianca hates him. And when he nicknames her “the Duff,” she throws her Coke in his face.

   But things aren’t so great at home right now, and Bianca is desperate for a distraction. She ends up kissing Wesley. Worse, she likes it. Eager for escape, Bianca throws herself into a closeted enemies-with-benefits relationship with him.
Until it all goes horribly awry. It turns out Wesley isn’t such a bad listener, and his life is pretty screwed up, too. Suddenly Bianca realizes with absolute horror that she’s falling for the guy she thought she hated more than anyone.

_______________________________

   Ok... Pentru inceput, nu stiu cat de lunga sau de scurta va fi recenzia aceasta, fiindca am sentimente foarte amestecate in ceea ce priveste cartea respectiva. S-ar putea sa nu pot sa scot mai mult de doua randuri sau s-ar putea sa nu ma pot opri din scris. Oricum ar fi, sa-i dau drumul, nu-i asa?
   Trebuie sa spun ca unul dintre motivele pentru care m-am apucat sa citesc aceasta carte este nota destul de mare de altfel pe care a primit-o pe Goodreads. Desi nu tin intotdeauna cont de asta - gusturile nu se discuta - eram in cautare de carti bune. Asa ca am ales cateva care credeam ca au sansa sa ma tina lipita de telefon ( aceluiasi telefon caruia i s-a stricat touch-ul fiindca am citit prea mult pe el, dar shhh ). Si in mare parte nu am dat gres.
     La prima vedere, The Duff parea exact genul meu de carte. Sunt mare amatoare a acestor tip de romane contemporane, pur si simplu citesc si citesc si citesc, fiindca nu ma pot satura. Si, la inceput, chiar am fost prinsa in poveste. De fapt, o mare parte din carte am fost destul de convinsa ca va merita pana la final.  

   Ce m-a atras cel mai mult a fost exact acest concept. Al prietenul mai putin perfect ( a se lua in considerare ca perfectiunea e relativa ) care il pune pe celalalt in valoare. Fiindca, sa recunoastem, in mare parte defectele celorlalti nu scot in lumina reflectoarelor calitatile noastre sau aptitudinile pe care le avem la adevarata lor valoare, ci puncteaza faptul ca, dintr-un numar relativ mic de persoane, suntem cei mai... reusiti, fiindca nu gasesc alt termen pe moment.
    Nu vreau sa radeti de mine, dar mereu am trait cu impresia ca in grupul meu eu sunt the duff. Si desi a trecut ceva timp de cand am reusit sa trec pragul si sa accept ca nu sunt nici pe departe chiar atat de rea, tot am inteles-o pana la un anumit punct pe Bianca. Un lucru bun la cartea lui Kody Keplinger este exact faptul ca te face sa vezi ca toti traim sub presiunea propriilor defecte si ca nimeni nu te vede perfecta sau imperfecta in acelasi procentaj in care te vezi tu.
    Tehnic vorbind, descrierea cartii spune o mare parte din poveste. Bianca e ceea ce ati numi adolescenta normala a secolului 21, confuza si nesigura, prinsa intre problemele familiale si cele de o natura strict personala, cum ar fi intoarcerea in oras a primului si singurului ei iubit, baiatul in viata caruia nu numai ca nu a fost aceea fata, ci cealalta fata. Iar Wesley, ei bine, Wesley a fost de fapt chiar placut pe langa ea. Da, este ceea ce ati numi fustangiu, dar nu unul incurabil. Are si el problemele lui, dar mai multa ratiune decat Bianca, in orice caz. Trebuie sa recunosc ca din aceasta pseudo-relatie, el e cel pe care l-am agreat.
     De obicei, imi plac personajele imperfecte, care isi fac propriile greseli si invata din ele. Fiindca asta le da viata, nu-i asa? Asta inseamna sa fi real. Dar Dumnezeule mare, Bianca reuseste sa mearga din greseleala in greseala intr-un mod absolut catastrofal. Ce ma deranjeaza cel mai tare este ca, avand aproximativ aceeasi varsta, ar trebui sa o inteleg intr-o oarecare masura, nu e asa? Ii pot percepe nesiguranta si intr-un fel ii inteleg si sentimentul de inferioritate. Dar de aici se cam... rupe filmul.
     E ca si cum toata existenta ei se concentreaza pe fuga de realitate si pe refuzul de a isi infrunta problemele. Unii oameni o fac prin alcool. Altii prin droguri. Sunt persoane care isi concentreaza durerea si furia in lucruri care necesita sentiment, ca arta, si astfel rezulta ceva uluitor. Bianca recurge la sex. Ok. Ok. Sa zicem. Sex cu baiatul care a numit-o in fata duffy. Care era amabil cu ea doar ca sa arate bine in ochii prietenelor ei. Ok. Din nou, ok.
    Apoi, cand exista posibilitatea sa devina ceva real, pune punct si iese cu altcineva. De ce? Din frica. Ca sa fuga de ceva ce ar putea avea consecinte. Si de aici lucrurile au dus la un moment in care am devenit dezamagita de-a dreptul de acest personaj. Fiindca pur si simplu nu ma puteam opri sa ma intreb: Daca Wesley nu ar fi aparut in momentul perfect, atunci... ce?
     Acela a fost punctul in care Bianca a scazut cu adevarat in ochii mei si nu a mai reusit sa se ridice deloc pana la sfarsit. Chiar si in ultima instanta, este impinsa de la spate. Ceea ce mi se pare absolut deranjant. Iar ca sa puna final intregului fiasco, problemele ei nu sunt nici pe departe atat de diferite. Nu este prima persoana ai carei parinti trec printr-un divort. Nu este prima fata nesigura din lume. Singura care mi se pare cu adevarat importanta este cea a tatalui ei. Si ce face Bianca? Inchide ochii, bineinteles.

 “I’m not the Duff,” Wesley said confidently.
 “That’s because you don’t have friends.”
  “Oh. Right.”

     Nu este felul in care fac o recenzie de obicei, stiu, dar pur si simplu trebuia sa incerc sa mai dau afara din dezamagire fara sa ofer si mai multe spoilere decat am facut-o deja.
     Acum, dupa ce mi-am exprimat intr-o oarecare masura nemultumirea, trebuie sa spun ca intr-un fel mi-a placut totusi cartea. Poate fiindca am urmarit un alt tip de personaj? Ori fiindca am urmarit o alta abordare a problemei decat cea care mi se pare mie logica? Sau, poate, asa cum am auzit uneori, mi-a placut conceptul. Si cred ca daca s-ar fi conturat un personaj cu un gram mai mult curaj si cu mai mult respect de sine, sau macar cu incapatanare si mandrie ranita, lucrurile ar fi decurs altfel si ar fi fost o carte cu adevarat buna. Si atunci, de ce spun ca mi-a placut? Exista ceva in stilul lui Kody Keplinger, felul in care scrie, care m-a prins. Acesta e si motivul pentru care am terminat de citit The Duff si pentru care stiu ca o sa ii mai dau o sansa autoarei si o sa citesc A Midsummer Nightmare.
     Stiu ca aceasta carte a avut parte de o multime de recenzii bune. Pe de alta parte, uitandu-ma pe cateva dintre ele sau urmarind unele vloguri pe youtube, mi-am dat seama ca mare parte din ele sunt facute de persoane nu in varsta, dar mai in varsta. Persoane care pot clatina amuzate din cap si spune: Oh, sunt adolescenti. E in regula. Nici eu nu gandeam matur la varsta aceea. Dar, asa cum am mai spus, personajul are aproximativ varsta mea. Iar eu nu as merge pe acelasi drum ca Bianca. Inainte sa imi aruncati o privire superioara si sa imi spuneti ca nu stiu cum as reactiona, ganditi-va ca eu ma cunosc cel mai bine. Ma indoiesc ca lucrurile ar decurge la fel si punct.
     Sincer, chiar nu stiu daca se intelege ceva din aceasta recenzie. Sau ce nota sa ii dau cartii. Sunt, intr-un fel, prinsa la mijloc. Si, dupa cum stiti, de obicei sunt destul de generoasa cu nota maxima, fiindca incerc sa gasesc ceva placut in fiecare roman pe care il citesc. Dar, luand in considerare toate notele pe care le-am oferit, ma tem ca The Duff nu se ridica peste

  

   Intai si intai, imi cer scuze fiindca (IAR!) am lipsit. Da, mai stiti ca va ziceam ca impart un laptop cu tata? Nu s-a gandit sa imi spuna ca nu imi duce doar telefonul la reparat, ci si cealalta legatura a mea cu civilizatia ( niste probleme minore cu ventilatorul, putea sa mai astepte ). Asa ca mi-am primit laptopul inapoi dupa o saptamana in care am facut spume si cum e deja sapte si jumatate duminica dimineata, cum poti incepe lucrurile mai bine decat cu o recenzie? Va reamintesc ca daca doriti recenzia unei carti din slideshow-ul de mai sus, puteti soliticita intr-un comentariu.

Some "Mortal Instruments" qoutes

   Cum bantuiam netul fara nici o ocupatie, sfarsita de caldura, am gasit cateva citate din una dintre seriile mele preferate. Hai sa vedem, voua va plac sau va trezesc aceleasi amintiri dragi ca mie?

 

 

 

Recenzie "The boyfriend thief" de Shana Norris

 

 Avery James has her life planned out: this summer she'll work with a humanitarian program in Costa Rica, next year she'll graduate at the top of her class, and after that, college and medical school. Perfect, planned, total order.


The only problem: getting the rest of the money she needs for the trip before the deadline. Hannah Cohen, her biggest competition for the valedictorian title, makes an unexpected offer: If Avery can win over Zac Greeley and make him break up with Hannah before the end of the school year, a check for five hundred dollars is all hers. Faced with the prospect of spending yet another summer working as a giant hot dog, it's an offer Avery can't refuse.


Zac is nothing like Avery expected. Within his chaotic world of midnight slushie runs and spontaneous dance parties, her total order is quickly falling apart while Hannah seems poised to get everything she wants. But just how much is Avery willing to give up for the perfect, planned life?

_________________________________________________________________________ 

     Cand am descarcat "The boyfriend thief", recunosc ca eram plictisita. Fara chef. Inca sub vraja a "Obsidian" si cautand ceva dulce si usor, amuzant, care sa ma scoata din monotonie. Care, sincer vorbind, sa faca mai suportabil timpul pana in august (pana la Onyx - da, da, disperata). Si am gasit lucrurile astea. Dar, in acelasi timp, si ceva mai mult.

    Din ziua in care mama ei i-a parasit, nimic nu a mai fost la fel pentru Avery James. Pentru ea, lucrurile nu s-au dovedit deloc usoare. Intr-o zi, avea o mama. Apoi, intr-o dimineata, s-a trezit si ea nu mai era acolo. Asa ca Avery si-a petrecut ultimii cinci ani din viata incercand sa o urasca. Incercand sa faca lucrurile sa mearga. Sigura ca ea e cea care trebuie sa ii adune pe toti atunci cand pareau sa se sfarame in bucati. Si, mai presus de toate, convinsa ca este numai vina ei ca mama a plecat. 

     Acum, la saptesprezece ani, Avery are o slujba - lucreaza la Diggity Dog House, ceea ce inseamna ca uneori trebuie sa poarte un costum stupid, interpretandu-l pe Bob the Hot Dog si dansand The Hot Diggity Shuffle ori de cate ori i se cere, asta daca nu vrea sa isi piarda locul de munca - notele ei sunt exceptionale si stie ce vrea in viitor, atat in cel indepartat, cat si in cel ingrozitor de apropiat. Sa mearga in Costa Rica pe post de voluntar ar insemna mult in aplicatia ei pentru Facultatea de Medicina. Numai ca nu e singurul motiv pentru care vrea cu orice pret sa ajunga acolo. In interior, Avery nu a trecut niciodata peste plecarea mamei sale. Asa ca ideea de a o gasi intr-o zi si de a o intreba de ce a ales sa ii paraseasca nu ii da pace. Iar intamplarea face ca acesta sa fie unul dintre locurile despre care mama ei obisnuia sa vorbeasca cu pasiune. 

    Sa fiu sincera, Avery e genul de persoana infricosata ca va scapa totul din mana, ceea ce o face sa incerce sa le controleze vietile celor din jurul ei. Totul trebuie sa fie curat si la locul lui in casa. Fara dulciuri si mancare nesanatoasa, lucru pe care fratele si singurul ei parinte par sa le accepte cam greu. Cand tatal ei le-o prezinta ei si lui Ian pe noua lui prietena, Avery o simte ca pe un afront personal. E dovada ca ea nu e suficient de buna, ca nu reuseste sa faca totul perfect. Ca nu este suficienta. In lumea ei, mai presus de toate, exista convingerea ca oamenii mereu pleaca. Nimeni nu o sa ramana niciodata permanent, asa ca ea pur si simplu nu intelege: de ce tatal ei se expune din nou unei astfel de dureri? Mai ales ca, atunci cand si Trisha va iesi din viata lui, Avery va fi cu siguranta cea care sa adune din nou bucatile si sa reconstruiasca ceva durabil.

      Atunci cand profesorul de economie ii numeste pe Avery si pe Zac ca parteneri de proiect, e sigura ca ea va fi cea care va face toata treaba. La urma urmei, el este (dupa parerea ei) clovnul clasei. Nu ia niciodata lucrurile in serios. Pur si simplu, pare sa nu ii pese. Si apoi, este iubitul lui Hannah. Pe vremuri, Avery, Hannah si Elliot obisnuiau sa fie nedespartiti. Apoi, mama lui Avery a plecat si intre ei s-a intamplat acel "ceva" care a distrus tot. Acum, nu numai ca nu isi mai vorbesc, dar par si sa se urasca intre ei, ceea ce e rau, dat fiind ca Molly, cea mai buna si de fapt singura prietena a lui Avery pare sa fie indragostita de Elliot.

      Zac nu este nimic din ceea ce si-a imaginat Avery. Pe langa faptul ca are o multime de idei si e mai  mult decat nerabdator sa le puna in practica, este simpatic si de treaba. Iar ea pur si simplu nu poate intelege: ce are un baiat plin de ganduri nebunesti in comun cu perfecta, tipica si  mereu aranjata Hannah? 

      Una peste alta, Avery inca are nevoie de bani pentru a merge in Costa Rica si nu pare ca va face rost de ei prea curand. Asta pana cand Hannah insasi ii face o oferta: ii va oferi restul de bani cu o conditie - sa il seduca pe Zac si sa il faca sa se desparta de ea in putinele saptamani care au mai ramas pana in vara. Si, desi la inceput nu vrea sa accepte, putin santaj transforma totul intr-o propunere de nerefuzat. Numai ca, asa cum am spus, Zac nu e deloc asa cum si-a imaginat ea. Si, incet-incet, Avery James, pentru care dragostea e o idee prosteasca, incepe sa se simta atrasa de el. 

              Citate: 

 “Hot dog!” the boy cried, giving me a drooly grin. I patted him on the head and turned around to continue my mascot duties. But the little boy wasn’t done with me yet. “Dance!" Oh, no. Not happening, kid."

 “Okay, okay,” I growled. The shuffle was this stupid dance Mr. Throckmorton made up involving a kind of tap dance move—step, step, shuffle, step, shuffle,
repeat—while swinging your arms from side to side. And then for the finale, you jumped around and shook your bun at your audience. "

“A good businesswoman also understands that sometimes dynamics change and a computer can’t calculate all of the various conditions.”
“Hmm,” I said, slipping my arms around his neck. “And what conditions are those?”
“Well, for one, I really love hot dogs.” Zac’s mouth curled into a grin, his eyes twinkling in the light of a passing car. “And two, you look cute when you shake your
bun.”

     Sincer, mi-a placut cartea mult mai mult decat ma asteptam atunci cand am descarcat-o. Zac nu e nici el ceea ce pare, iar parerea celorlalti despre el, desi nu o arata, il raneste. Dar, intr-un fel, este tot ceea ce are Avery nevoie. El si convingerea lui ca, atunci cand lucrurile nu merg bine, nu fugi, ci incerci sa le repari.

Nota: 3,5/5

          

Dreams