Recenzie "The Grimm Diaries Prequels" de Cameron Jace

Nu am mai facut de ceva timp o recenzie pe blog. Iar de data asta, cum nu vorbesc propriu-zis de o carte, am zis sa incerc altfel. Sper sa va placa

    V-ati gandit vreodata cu adevarat la basmele de dinainte de culcare? De unde vin? Cum au fost create? Pentru ce? Si, cel mai important, au fost cu adevarat inventate?

    Ei bine, in lumea lui Cameron Jace, raspunsul la ultima intrebare este Nu. Cu totii am crescut cu povestile Fratilor Grimm. Dar Alba-ca-Zapada? Cenusareasa? Frumoasa Adormita? Sunt mult mai mult decat povesti. Sunt lucruri reale, al caror schelet a fost alterat pentru a proteja lumea de un rau mai mare.

    Poate ca Walt Disney a facut o avere din celebrele sale filme de animatie, dar realitatea este cu totul alta. Alba-ca-Zapada, cu ochii ei de caprioara inocenta, nu este intr-adevar una. Cei sapte pitici nu erau pitici deloc. Iar Imparateasa cea Rea? Sunt sanse sa nu fie ea cea mai malefica din intreaga ecuatie. Acestea fiind spuse, cum sa nu vrei sa citesti The Grimm Diaries? Numai ca nici eu, nici voi, nu putem. Inca. Asa ca trebuie sa ne multumim cu micile jurnale ale asa numitelor persoanje secundare, pe care autorul, ca sa starneasca si mai mult curiozitatea, ni le ofera. Numai ca trebuie sa ma intreb, intr-o astfel de lume, poti fi sigur ca exista cu adevarat personaje secundare?

    Primul mini-jurnal - Snow White Blood Red - ne ofera ceea ce as putea numi o perspectiva inedita nu numai asupra povestii clasice, ci si asupra basmelor in general.

    V-ati gandit vreodata ca toti cei care populau povestile copilariei exista cu adevarat? Ca sunt Nemuritori si ca din visele lor s-a creat Dreamworld? Ca pot pasi in lumea reala o data la fiecare o suta de ani? Ca exista Vanatori de Vise, a caror indeletnicire este, ei bine, cam evidenta? Ca Nemuritorii nu pot fi omorati decat in visele lor, ceea ce le va cauza o asa numita coma in lumea reala? Ca uneori nu stiu cine sunt cu adevarat si ca trebuie sa li se reaminteasca? Ca adevaratele povesti au fost inchise intr-un regat din Dreamworld numit Jawigi? Dar, mai presus de toate astea, v-ati gandit ca ne-ar putea pune in pericol?

    Si daca Imparateasa cea Rea este de fapt mama naturala a Albei-ca-Zapada? Daca lucrurile nu sunt deloc asa cum ne-au fost povestite? Daca tot ce s-a intamplat a fost pentru prevenirea unui rau mai mare? Nu putem sti, fiindca in mod evident, Cameron Jace nu isi dezvaluie intriga inaintea primului roman adevarat al seriei. Tot ce primim sunt trei amintiri despre copilaria Albei-ca-Zapada, povestite de nici mai mult, nici mai putin decat de Imparateasa cea Rea. O poveste de dinainte mortii, ultima care i-a mai fost spusa vreodata lui Jacob Grimm. O poveste care iti poate distruge serios amintirile din copilarie. Va pot spune insa ca, dupa ce am citit-o, chiar vreau sa stiu: care e numele adevarat al Imaparatesei celei Rele?

   Ashes to Ashes and Cinder to Cinder ( am aflat recent ca autorul a suferit o brusca schimbare de perceptie si a hotarat ca acesta nu mai este al doilea mini-jurnal al seriei, dar le-am citit in ordinea asta, asa ca va voi vorbi de el ) te duce imediat cu gandul la Cenusareasa ( povestea mea preferata cand eram mica ). Cu toate acestea, nu mi se permite sa imi intalnesc personajul preferat si sa vad in ce a transformat-o Jace. In schimb, suntem dusi in prezent, in anul 2012, la doua sute de ani dupa ce Fratii Grimm si-au publicat basmele alterate. Intr-un prezent in care, dupa cum se pare, e sortit ca lucrurile sa se schimbe. Iar personajele pasesc din nou in lumea reala. 

   Un prezent in care Alice Grimm, descendenta lui Jacob si Wilhelm este nevoita sa zboare in Italia, unde s-a descoperit cadavrul ars al unei femei, datand din 1212. Mai mult, este cu siguranta vrajitoarea din Cenusareasa, inconjurata de saptesprezece conduri de sticla. 

   Asa ca acum Alice Grimm trebuie sa ii ceara ajutorul lui Loki Blackstar si sa paseasca in visul vrajitoarei, cu un scop care acestuia trebuie sa ii ramana necunoscut, dar care are intru totul legatura cu o anumita fata ce, in versiunea cunoscuta a basmului, isi pierde un pantof la miezul noptii.

    Beauty Never Dies a fost, sa fiu sincera, preferata mea. Poate si fiindca a fost cea mai neasteptata dintre toate. Cum ar fi daca Frumoasa Adormita nu ar fi printesa linistita si calma pe o care o cunoastem cu totii? Daca ar fi o rasfatata care ucide din placere, dar care in acelasi timp reuseste sa se mentina adorabila? Daca ea ar fi singurul personaj de poveste caruia, fara sa ne dam seama, ii stim numele adevarat? 

    Se pare ca pentru ea blestemul Fratilor Grimm lucreaza diferit. Asta poate fiindca, datorita tuturor problemelor pe care le crea din placere, celelalte personaje o adormeau si inainte pentru perioade lungi de timp. Dar acum, o suta de ani s-au scurs. E timpul ca cea mai frumoasa dintre toate sa se trezeasca. Numai ca in aceasta poveste nu exista un Print Fermecator care sa o salveze. Si nu un sarut o va aduce la realitate.

    De fapt, Frumoasa Adormita nu este numai personajul Fratilor Grimm. Iar iubitul ei este cel mai neasteptat dintre toti. 

     Poate ca Peter Pan nu creste niciodata. Dar asta nu inseamna ca nu se poate indragosti. Si ce daca dragostea vietii lui e atat de deosebita de cei ca ea? Atingerea ei il face sa se simta viu. Si va merge oricat de departe e nevoie ca sa o aiba inapoi. Chiar si sa il invie pe Contele Dracula si sa alieze cu Cocosatul de la Notre Dame. Intre timp, Imaparateasa cea Rea ii cauta pe Cei sapte care s-au ratacit, pe care noi toti ii cunoastem ca si Cei sapte pitici. Fiindca, nu-i asa, daca Alba-ca-Zapada ii va gasi inaintea ei, lucrurile nu se vor termina bine. Pentru nimeni.

    Cineva spunea ca recenziile mele sunt mult prea lungi. Adevarul e ca nu ma pot abtine. Dar daca nu vreti sa va pierdeti timpul cu ce e mai sus, puteti citi direct de aici ca sa imi aflati parerea. Sincer, cand am inceput sa citesc nu am crezut ca au sa imi placa. Dar m-am trezit prinsa in aceasta lume si chiar astept cu nerabdare primul volum al Jurnalelor Grimm - Snow White Sorrow relatat din punctul de vedere al faimosului personaj. 

    Ceea ce mi-a placut cel mai mult este ca, asa cum esti avertizat inca din prolog, nu poti crede cu adevarat ceea ce citesti. Cei care scriu nu spun neaparat adevarul. Vor ascunde secrete si se vor pune la randul lor intr-o lumina mai buna. Vor fi partinitori si nu isi vor arata adevarata personalitate. Ador felul in care stiu ca este ceva mult mai mare in spatele a tot ceea ce am citit, dar nu imi pot da seama ce anume. Ghicesti mici parti din poveste, dar nu pe cea adevarata. Stiu deja ca ma voi mai intalni cu aceste personaje. Personal, abia astept sa il revad pe Loki in Snow White Sorrow. Descrierea cartii imi sugereaza ceva romantic intre ei, dar sincer ma cam indoiesc. Poate ca nu am dreptate, dar intuiesc ceva intre el si Alice. Cei doi au o relatie foarte... repezita, ca sa zic asa. Numai tachinari si insulte si ochi dati peste cap. 

   

    Mai sus, v-am lasat atat coperta urmatorului mini-jurnal al seriei - Blood Apples - cat si coperta primului volum, care mie personal imi place foarte mult. Citate nu voi pune de data aceasta, fiindca am cam uitat ( asta e partea in care rosesc vinovat ) sa imi scot cateva de prin ele. Dar daca vreti, cum nu au mai mult de treizeci de pagini fiecare, o sa caut si o sa le postez intr-un post separat. In speranta ca exista cineva care va citi tot acest pomelnic, voi posta nota.