Quote (#3)

Qoute (#2)

Recenzie "Divergent"

 

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA

O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE TRANSFORMA RADICAL

„O carte captivantă, fascinantă.” – JAMES DASHNER

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

_____________________________________________________________________________________

    

     A trecut ceva timp de cand am citit eu "Divergent". Cu toate astea mi-am dat seama ca nu ar avea nici un sens sa vorbesc despre "Insurgent" ( cand ii va veni timpul) fara sa fi spus ceva in prealabil despre prima carte a seriei, asa ca sunt aici, cu volumul langa mine, incercand sa imi reimprospatez in minte toate detaliile.

     Acum, sincer vorbind, am cumparat cartea cu oarecare reticenta, fiindca nu stiam la ce sa ma astept cu adevarat. Si a stat cateva saptamani pe capul patului, cu praful asternandu-se peste ea, asteptand sa o aleg din restul maldarului de carti care trebuiau citite. (da, daca vreti sa vedeti Depozitul celui de-al treilea razboi mondial al romanelor, veniti in vizita). Dar cand am facut-o, a fost "dragoste la prima propozitie" si nu m-am mai putut opri. Asa ca acum, cand scriu aici despre "Divergent", ma simt ca si cum imi iau revansa pentru faptul ca n-am avut cu cine sa vorbesc despre cat de extraordinara este aceasta carte, dat fiind ca nu am nici o prietena care sa o fi citit si care sa ma inteleaga. Si nu e asa amuzant sa ii bati la cap pe oamenii care nu au nici cea ma vaga idee despre ce vorbesti.

     Ce imi place cel mai mult la lumea Veronicai Roth este atat originalitatea ei, cat si radicalitatea acesteia, si ma refer aici la impartirea oamenilor dupa o singura calitate suprema de care dau dovada. Tocmai asta mi se pare ca ii confera o anumita credibilitate cartii. Evenimentele se potrivesc perfect in context. In aceasta societate in care conducatorii nu sunt pregatiti sa accepte ca umanitate in esenta ei trebuie sa se compuna din faramite ale celor cinci factiuni, Divergenta este periculoasa, iar a fi Divergent este echivalent cu a fi permanent in pericol de moarte.

    Beatrice Prior s-a nascut in Abnegatie, dar nu a simtit niciodata cu adevarat ca acolo ii e locul. Asa ca, desi sa afle in urma testului de aptitudini ca e Divergenta este infricosator, reprezinta totusi o usurare. Totusi, sa accepte faptul ca niciodata nu va mai fi cu familia ei in adevaratul sens al cuvantului, ca niciodata nu va mai fi una de a lor, ca ar putea chiar sa o renege, cum se intampla cu multii dintre copiii ce isi aleg un alt drum decat cel al factiunii-mama, nu este placut. Mai ales cand, in timpul ceremoniei, Caleb, fratele ei cel altruist, fratele ei care mereu i-a pus pe ceilalti deasupra propiei persoane, se transfera in cadrul Eruditiei, ce, dintre toate factiunile, este cea care, prin articole scandaloase, ataca liderii societatii si impliciti Abnegatia. Acum, drumul pare sa fie clar. Beatrice trebuie sa fie copilul bun al familiei si sa ramana acasa. Dar pur si simplu nu poate si, in urma unei decizii de ultim moment, mai mult simtita decat gandita, alege Neinfricarea. 

      Beatrice i-a admirat intotdeauna pe Neinfricati, cu felul lor de a fi, care cere un curaj apropiat de nebunie. Dar sa intri in factiune nu e deloc usor. Chiar daca reusesti sa ajungi la sediu, ( serios, ati sari dintr-un tren in viteza pe acoperisul  unei cladiri de 20 de metri? Si de acolo, ati sari de pe cladire fara sa stiti ce e jos?) nu ai nici o garantie ca vei trece de initiere. Iar la final, numai zece dintre ei or sa ramana. Asa ca Beatrice, proaspat devenita Tris, trebuie sa se schimbe. Si ce mi-a placut cel mai mult a fost ca schimbarea nu s-a petrecut pe moment. Nu. A crescut odata cu actiunea. A considerat ceea ce se intampla nebunesc, i-a fost greu, nu a reusit din prima, dar a stiut ca trebuie sa o faca si a mers pana la capat.

      Dar, lasand-o la o parte pe Tris si idila care pare sa se infiripe intre ea si instructorul ei Four ( apropo, stiti ce mult mi-a placut ca la inceput n-au fost decat prieteni? Serios, prea multe iubiri la prima vedere prin cartile astea, aici chiar a fost revigorant) liderii Eruditiei si ai Neinfricarii par sa puna la cale un complot pentru putere. Si nu stie nimeni cum or sa se termine cu adevarat lucrurile.

           Citat: 

         Undeva,in interiorul meu,exista o persoana miloasa, iertatoare. Undeva, exista o fata care incearca sa inteleaga prin ce trec oamenii, care e constienta ca oamenii fac fapte rele si ca disperarea ii mana spre locuri mai intunecate decat si-au imaginat vreodata. Jur ca ea exista, si sufera pentru baiatul macinat de remuscari din fata mea. Dar daca ar fi s-o vad, n-as recunoaste-o.

     Am incercat sa vorbesc pe scurt, fara sa intru prea mult in detalii, fiindca a trecut ceva timp de cand am citit-o si nu vreau sa spun vreo prostie. Nu zic ca nu m-a mi-a placut primul ei sarut cu Tobias. Sau ca nu m-a durut cand l-a impuscat pe Will. (apropo de Will, sincer, eu inca sper ca e in viata, dat fiind ca Tris a fugit inainte de a vedea daca e mort) Si am dat un singur citat, da, desi sunt destule care ar merita, fiindca acesta m-a impresionat cel mai mult. Dar aceasta carte chiar merita sa fie citita. Si sa fie cumparata, nu imprumutata. Si pastrata in biblioteca pentru posteritate. 

   Sperantele mele pentru Insurgent? Sper ca Will sa traiasca. Si Caleb sa se reintalneasca si el cu Sarah. Mi-erau simpatici pe la inceput. ( ma atasez usor de personajele secundare) Si.. chiar sper ca Veronica sa nu includa un triunghi amoros. Stiu ca sunt acele carti in care el face actiunea mai interesanta. Dar pe langa faptul ca Tris si Four mi se par perfecti impreuna, aici chiar nu e cazul unei actiuni intinse prea mult. Totul curge natural, usor si se imbina perfect. La vremea ei, Divergent a fost cartea care mi-a redeschis pofta pentru lectura dupa ce zile intregi citisem un numar considerabil de romane fara vlaga.

        Nota:5/5

 

Music from my heart (#2)

Someone once told me

that you have to choose

what you win or lose,

You can't have everything

Qoute (#1)

 

"Here's to the crazy ones. The misfits. The rebels. The troublemakers. The round pegs in the square holes. The ones who see things differently. They're not fond of rules. And they have no respect for the status quo. You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them. About the only thing you can't do is ignore them. Because they change things. They push the human race forward. And while some may see them as the crazy ones, we see genius. Because the people who are crazy enough to think they can change the world, are the ones who do." 

                                                                                 Apple Inc

In vizita (#1)

Am deschis aceasta rubrica cu scopul de a prezenta carti din strainatate, cu subiecte cat mai variate, care ma atrag si pe care mi-as dori sa le vad intr-o zi si in Romania. Acestea fiind spuse...

 "Saving June" - Hannah Harrington

"Daca ar fi asteptat mai putin de doua saptamani, ar fi fost June care a murit in iunie. Dar nu cred ca sora mea s-a gandit la asta."

Sora mai mare a lui Harper Scott a fost mereu considerata perfecta, asa ca atunci cand June se sinucide cu o saptamana inainte de absolvire, adolescenta Harper este devastata. Si desi toti cei din jurul ei regrata, nimeni nu poate explica de ce a facut-o.

Cand parintii ei divortati hotarasc sa imparta cenusa lui June in cate o urna pentru fiecare, Harper ia problema in propriile maine. O sa fure cenusa lui June si va calatori prin tara alaturi de cea mai buna prietena a ei, Laney, catre locul in care sora sa a visat mereu sa mearga: California.

Intra in scena Jake Tolan. Este un baiat cu o atitudine rebela, cu o obsesie pentru rock-ul clasic si care nu are nimic in comun cu June. Cu toate acestea, el a avut o conexiune cu ea, asa ca atunci cand insista sa li se alature, Harper este suficient de disperata incat sa ii permita. Cu felul sau de a fi, cand fermecator, cand ingrozitor, si cu credinta lui in faptul ca muzica poate indrepta totul, Jake s-ar putea sa fie exact cel de care are nevoie.

Exceptand faptul ca June nu era singura care ascundea ceva. Iar Jake are un secret care ar putea sa ii dea lui Harper inca o data viata peste cap.

Dreams

Music from my heart (#1)

I've lost a friend

before

Cause I don't

want you to

love me,

If you don't

Wanna love me

for me.

Recenzie "Sapte zile pentru o eternitate"

   

Imaginaţi-vă că Dumnezeu şi Lucifer îşi lansează o ultimă provocare, pentru a pune capăt eternei lor rivalităţi: îşi trimite fiecare câte un agent pe pământ. Lucas şi Zofia au la dispoziţie şapte zile pentru a-şi îndeplini „misiunea" încredinţată de prea-puternicii lor „şefi" şi a triumfa unul asupra celuilalt. Până la urmă, cine credeţi că va guverna lumea: Binele sau Răul?
      Legându-se printr-un pariu atât de absurd, Dumnezeu şi Lucifer au prevăzut totul în cele mai mici detalii, mai puţin faptul că destoinicii lor agenţi ar putea să ... se îndrăgostească unul de celălalt.
        Ca şi în celelalte romane ale sale, Marc Levy ne pune în faţa incredibilului, căruia îi dă farmec şi îi conferă poveste, înscriindu-l într-un univers de umor, tandreţe şi situaţii inedite.

________________________________________________________________________________

       

    "Hazardul este forma pe care o ia Dumnezeu pentru a ramane incognito" - Jean Cocteau 

   Astfel incepe romanul lui Marc Levy si marturisesc ca, desi au trecut trei ani de cand l-am auzit prima oara, citatul inca revarsa asupra mea o fascinatie bizara. Si nu fiindca sunt o persoana religioasa. Intr-adevar, nu cred ca ar fi fost un mod mai bun de a deschide aceasta carte. Dar, desi banuiesc ca e doar un fel plastic de a spune ca toate au ceva de la Dumnezeu si ca Dumnezeu este in toate, cum nu imi place in mod special notiunea de destin, pentru mine ramane doar un mod frumos de a porni pe calea catre o intriga ciudata si neprevazuta.

     Viziunea lui Levy nu poate in nici un caz fi acuzata de lipsa de originalitate. Dumnezeu si Satan s-au modernizat odata cu omenirea: isi au amandoi biroul intr-o cladire din San Francisco ( in fapt, sunt despartiti doar de un perete subtire pe care il pot inlatura cu usurinta ), cu secretara, adjuncti, functionari si agenti. Lucifer se preocupa in continuare de rau: e incantat de poluare, crize economice, incalzire globala si boli incurabile. Domnul, pe de alta parte, e fan devotat al lansarilor de rachete, e deranjat de versiunea batranului pe care toti i-o asociaza si considera ca ar fi cazul ca, dupa atata timp, sa isi caute un prenume. Intre timp, Sfant sau Diavol, lumea pare sa le scape din maini. Oamenii sunt extremisti, iar lupta dintre ei pare fara final. Asa ca in mileniul trei lucrurile trebuie sa se schimbe. Pariul e simplu: sapte zile pentru batalia finala. Numai cei doi cei mai buni agenti ai lor vor lua parte. Iar castigatorul ii va aduce stapanului sau suprematia. Dar lumea pentru care Creatorul si El Diablo Grande se disputa nu este numai cea mai buna dintre lumi, ci si cea mai impredictibila.

     Zofia a trecut prin timp invatandu-i pe oameni sa nu accepte fatalitatea si sa isi caute fericirea cu orice pret. A predicat despre iubire, armonie si bunatate si i-a invatat despre ele pe cei din jurul sau, insenind vieti si bandajand suflete. Acum, locuieste in San Francisco, e Inspector de Siguranta in port, sta in casa unei foste reportere careia i-a luminat din nou chipul si cea mai buna prietena a ei este o fosta dependenta ce se mentine cu capul sus pe calea cea buna pe care Zofia i-a deschis-o. Asa ca atunci cand e aleasa emisarul binelui, ingerul pazitor cu aripi tatuate pe un umar, cu gusturi ciudate in materie de moda si cu o pasiune inedita pentru guma cu aroma de capsuni nu stie cum ar trebui sa procedeze. Niciodata nu a jucat in ofensiva, deci nici acum nu o va face. Va fi in umbra, urmarind planurile raului si straduindu-se sa le impiedice. Dar cum sa faca asta cand nici nu stie cine este emisarul diavolului?

      Lucas nu isi aminteste ca in sufletul lui sa fi fost vreodata vreo urma de bunatate. Asa ca alegerea lui nu este un soc. Mai mult, cand vine vorba de rau, ideile ii vin intr-o aversa satisfacatoare si se bucura cu adevarat de ceea ce face. Campul de lupta? Orasul San Francisco. Planul? Nimic mai simplu. Nu trebuie decat sa se bazeze pe lacomia unui vicepresedinte, pe relatiile precare de prietenie dintre fiintele umane si pe abilitatile lui de hot, mincinos si de om de afaceri. Dar neprevazutul il ajunge din urma.

     Cand ei se vad prima oara, el crede ca este cea mai frumoasa femeie pe care a vazut-o de la inceputul timpurilor. Derutata de prezenta lui constanta, ea il crede Inger Verificator, iar aflarea faptului ca se insala nu ar putea fi mai crunta decat aflarea adevarului. Nici Lucas nu stie cine e Zofia de fapt. Dar intre trimis de flori, o prima intalnire dezastruoasa, apoi un pranz si o cina luate impreuna, de ei doi inca depinde soarta universului, indiferent care va fi aceasta. Iar cand totul se afla, iar lupta titanilor este inlocuita de cea din sufletele lor, deja eternitatea li se reduce la doua zile si trei nopti. Si timpul de dupa ar putea parea cu atat mai lung cu cat niciunul nu pare sa poata trece dincolo. 

     Apoi, lucrurile iau o turnura si mai dezastruoasa. Satan nu se lasa inselat cu una, cu doua, imunitatea lui Lucas la rani pare sa se fi dus, accidentele se tin lant si Reine si Mathilde sunt prinse in aceasta conjunctura de evenimente. Si, pe langa toate astea, pentru prima oara in existenta lor, Zofia si Lucas se tem de pustietatea eternitatii.

      Da, Levy a facut intr-adevar o treaba buna cu romanul acesta. Am gasit in el ceea ce am vrut, dar totusi as fi sperat la, nu stiu, mai mult timp ca sa se indragosteasca? Tinand totusi cont ca se numeste "Sapte zile pentru o eternitate", imi ramane sa consider ca de fapt asta face tot farmecul cartii. Si la urma urmei, de ce nu? A fost o lectura dulce, uneori amuzanta, ( ca in momentele in care Lucas ii tot trimitea nuferi Zofiei ), uneori induiosatoare ( ca atunci cand Reine ii arata ultima ei fotografie - veti intelege despre ce vorbesc daca veti citi ). Se poate invata totusi ceva din cartea asta, daca tineti neaparat. Ca oricat de rea este o persoana, mereu va exista acea unica fiinta pentru care va face totul. Ca eternitatea e goala daca o petreci in singurate si ca toate vorbele mari despre iubire nu inseamna nimic fara iubirea in sine. Ca oamenii nu se impart in buni si rai si ca tocmai acest lucru mentine cu adevarat echilibrul. Banuiesc ca ramane la latitudinea fiecaruia daca romanul merita sau nu. Dar eu as zice sa ii dati totusi o sansa.

       Cateva citate:

                "- Nu pot sa sufar luna octombrie.

                  -Da' ce ti-a facut? 

                  -E luna care ingroapa vara."

               "Ai inventat un vaccin impotriva clipelor posomorate"

           

               "Binele nu se povesteste si nu se calculeaza"

  

               "Cunoastem numele tuturor bolilor grave, dar rareori ale celor care le-au invins"

              

               "Cuceririle amoroase sunt cele mai egoiste dintre cruciade."

     Si preferatul meu:

              " Oare eu sunt cel care a inventat dragostea, sau dragostea e cea care m-a inventat pe mine?"

   

    

Nota: 4/5

   

Everytime

 

And I have that "Oh, baby, baby, it's a wild world" kind of feeling

If.

 

If there's a princess deep inside of me, she wants this to be her castle.